Infofinanciar > Info > Ministrul Muncii clarifică. Nu vor mai fi pensii sub 1.281 de lei
Info

Ministrul Muncii clarifică. Nu vor mai fi pensii sub 1.281 de lei

Ministrul Muncii clarifică. Nu vor mai fi pensii sub 1.281 de lei
sursa foto: arhiva companiilor

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a oferit clarificări în urma declarațiilor premierului Marcel Ciolacu privind modificarea plafonului de impozitare a pensiilor. Ea a subliniat că prioritatea ministerului este recalcularea pensiilor conform noii formule, care ia în considerare punctele de contributivitate, stabilitate și perioadele neasimilate de contributivitate. Modificarea pragului de 2.000 de lei pentru impozitarea referitoare la pensii depinde și de Ministerul Finanțelor.

„Prioritatea noastră este recalcularea pensiilor din septembrie, ținând cont de noua formulă. În ceea ce privește impozitarea, aceasta ține și de Ministerul Finanțelor,” a declarat ministrul. Ea a menționat că cei cu stagii de cotizare mai lungi, peste 25 de ani, vor beneficia de creșteri semnificative ale pensiilor datorită Legii 363 din 2023, care recompensează munca prin punctele de stabilitate.

Nu vor mai fi pensii de 400-500 de lei

Întrebată dacă vor mai exista pensii de 400-500 de lei în România, ministrul a clarificat: „În 2023, pensia minimă a fost de 1.125 de lei, iar în 2024 este de 1.281 de lei. Nu avem niciun pensionar cu o pensie sub 1.281 de lei.”

Premierul Ciolacu a confirmat că odată cu recalcularea pensiilor din 1 septembrie, se va modifica și plafonul de impozitare, actualmente de 2.000 de lei. El a subliniat necesitatea ajustării pragului în raport cu creșterea costului vieții.

„Aici avem ca temei Legea nr. 282/2023 care a revizuit pensiile de serviciu şi le-a apropiat de principiul contributivităţii. A fost introdusă impozitarea graduală a părţii necontributive. Inclusiv pentru pensiile aflate în plată. Sunt două plafoane: 20% pentru partea necontributivă mai mare decât salariul mediu brut şi 15% pentru partea necontributivă mai mare decât salariul mediu net, dar mai mică decât salariul mediu brut”, precizează ministerul.

Pensiile sub 2.000, neimpozitate

În prezent, pensiile sub 2.000 de lei nu sunt impozitate, iar impozitul de 10% se aplică doar pe suma care depășește acest prag. De exemplu, o pensie de 2.800 de lei este impozitată cu 80 de lei. Impozitarea pensiilor contributive nu s-a schimbat în 2024, însă au apărut modificări pentru pensiile de serviciu, calculate pe baza unor legi speciale.

Ministerul Muncii a informat că Legea nr. 282/2023 a revizuit pensiile de serviciu, apropiindu-le de principiul contributivității. Aceasta a introdus impozitarea graduală a părții necontributive: 20% pentru partea ce depășește salariul mediu brut și 15% pentru partea între salariul mediu net și cel brut.

Prin aceste măsuri, guvernul urmărește corectarea inechităților din sistemul de pensii și ajustarea pragului de impozitare la noile condiții economice, asigurând astfel o mai mare echitate pentru pensionari, potrivit Adevărul.ro

Noua lege a pensiei urmează a fi introdusă de la 1 septembrie.

„Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii

(M. Of. nr. 1089 din 4 decembrie 2023)

Intra in vigoare la data de 1 septembrie 2024

Art. 46 alin. (2), art. 84 alin. (6), art. 127, art. 168 alin. (2) si art. 169
au intrat in vigoare la 1 ianuarie 2024

● Normele de aplicare a Legii nr. 360/2023 (H.G. nr. 181/2024)

(M. Of. nr. 171 din 1 martie 2024)

Prezenta lucrare reuneste cele doua acte normative principale care urmeaza sa reglementeze sistemul public de pensii: Legea nr. 360/2023 si Normele de aplicare a acesteia.
Noua Lege a pensiilor, publicata in M. Of. nr. 1089 din 4 decembrie 2023, urmeaza a inlocui Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice”, arată Monitorul Oficial.