Infofinanciar > Info > Ministrul Muncii: Pensiile și indemnizațiile vor fi plătite mai devreme în august
Info

Ministrul Muncii: Pensiile și indemnizațiile vor fi plătite mai devreme în august

simona-bucura-oprescu (sursă foto: romaniatv.net)
sursă foto: romaniatv.net

Pensionarii, dar și cei care au parte de indemnizații de la stat așteaptă cu nerăbdare în fiecare lună primirea banilor, pentru a-și putea achiziționa toate cele necesare, fiind o sursă importantă de venit. Pentru a intra în posesia pensiei sau a indemnizațiilor speciale, oamenii pot opta pentru sistemul clasic de primire, prin intermediul unui poștaș sau au varianta de a accesa banii în format digital pe card. De obicei, data de primire a pensiilor sau a indemnizațiilor de la stat este fixă.

Conform unui anunț realizat de ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, în această lună, beneficiarii de pensii sau de indemnizații vor beneficia de plata banilor mai devreme.

Pensiile și indemnizațiile ajung mai devreme la români

Pentru vârstnici, momentul primirii pensiei este o bucurie și de asemenea, este așteptat cu nerăbdare. Potrivit anunțului realizat miercuri de ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, plata pensiilor și a indemnizațiilor pentru handicap va fi realizată mai devreme în luna august. Acest lucru este valabil și în cadrul alocațiilor și indemnizațiilor pentru copii. Astfel, în această lună, românii vor primi în avans banii de la stat. Potrivit spuselor ministrului, această schimbare a datei în care românii vor intra în posesia banilor are la nivel de cauză apropierea perioadei de minivacanță de Sfânta Maria.

Cu ocazia unei importante vacanțe în calendarul ortodox, Sfânta Maria, perioada de 12-15 august este liberă de la stat și oferă oportunitatea românilor de a se relaxa și de a se bucura de timpul liber alături de familie. Astfel, având în vedere că aceste zile sunt libere la nivel național, instituțiile care se ocupă cu plata pensiilor și a indemnizațiilor nu vor putea efectua aceste demersuri deoarece toți angajații vor fi în concediu. Așadar, plata pensiilor va fi realizată în avans, iar banii vor ajunge în diferite date la cetățeni.

Anunțul veștii legate de pensii și de indemnizații a fost realizat prin intermediul unei postări pe pagina de Facebook a ministrului Muncii. „Având în vedere zilele libere din perioada 12 -15 august acordate pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, am decis ca plata pensiilor şi a indemnizaţiilor pentru persoanele cu dizabilităţi să fie devansată în această lună”, a scris Simona Bucura Oprescu pe Facebook.

Când vor ajunge banii

Pensiile și indemnizațiile românilor vor fi plătite în avans în luna august. Ca urmare, Poșta Română va achita pensiile persoanelor fizice care au ales să le primească prin corespondență în perioada 1-11 august. Cei care au ales să primească suma de bani de la stat pe contul bancar vor avea mai mult de așteptat. Conturile bancare ale pensionarilor vor fi alimentate în zilele de 9 și 10 august.

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială va plăti indemnizațiile destinate persoanelor cu dizabilități pe data de 11 august. Astfel, aceste peroane vor avea parte de banii de la stat cu patru zile înainte de termen. În mod normal, persoanele care au ales varianta de plată a indemnizației pe card, ar fi primit banii pe data de 15 august, iar în cazul celor care așteaptă venirea poștașului, plata s-ar fi realizat începând cu data de 18 august, conform Digi24 .