Până în prezent, toate dosarele pensionarilor au fost evaluate și introduse în sistemul Casei de Pensii, iar acum urmează să fie trimise deciziile cu pensiile recalculate. Aproape 5.000 de pensii au fost evaluate, iar potrivit oficialilor, plicurile cu documentele care explică modul de recalculare a pensiilor vor fi trimise prin Poșta Română începând cu 15 august.
În plus, Casa Națională de Pensii a oferit explicații suplimentare pentru întârzierile legate de transmiterea deciziilor de recalculare a pensiilor.
„Legea nr. 360/2023 este cea mai ambițioasă reformă a pensiilor din 1966, de când există sistemul public de pensii și asigurări sociale.
Aplicarea acestei legi a presupus un efort imens de evaluare dosar-cu-dosar astfel încât de principiile contributivității, echității, solidarității și sustenabilității sistemului de pensii să beneficieze toți pensionarii, începând cu 1 septembrie”, a transmis Casa Națională de Pensii printr-o adresă oficială.
După finalizarea procesului de recalculare și evaluare a pensiilor, casele teritoriale de pensii efectuează ultimele formalități necesare pentru a emite deciziile care vor fi trimise pensionarilor.
Pensie mai mare?
„Transmiterea deciziilor de recalculare pentru toți pensionarii, indiferent că primesc pensia pe card sau prin factorul poștal, se va face în luna august, prin intermediul CN Poșta Română.
În prezent se desfășoară activitatea de verificare și listare a deciziilor de recalculare la toate casele teritoriale de pensii”, au spus reprezentanții Casei Naționale de Pensii.
Deciziile le vor fi trimise pensionarilor prin poță deoarece, în calitate de operator național, Poșta Română asigură cea mai mare acoperire națională și transmiterea taloanelor de pensii și plata în numerar pentru pensionari. Ttotodată, deciziile de recalculare emise de casele teritoriale de pensii vor fi trimise cu confirmare de primire la domiciliul beneficiarilor, scrie RomâniaTV.
Publicat in categoriile: Info
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook, Google News sau LinkedIn
Distribuie știrea: Facebook | Twitter