Infofinanciar > Info > Ministrul Sănătății a anunțat noi finanțări pentru România! Peste 100 de milioane de euro se vor duce către un nou spital
Info

Ministrul Sănătății a anunțat noi finanțări pentru România! Peste 100 de milioane de euro se vor duce către un nou spital

Alexandru Rafila Sursa foto: iDevice.ro
Sursa foto: iDevice.ro

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a anunțat pe data de 13 mai 2023, că o finanțare de peste 100 de milioane de euro se va îndrepta spre construirea unui nou spital în municipiul Oradea. Contractul de finanțare pentru noua clădire din cadrul Spitalului Județean Oradea ar urma să fie semnat în decursul săptămânii viitoare. 

Noua clădire a Spitalului Județean ar urma să cuprinsă Secțiile de Boli Infecțioase și Pneumologie, care va cuprinde o capacitate de peste 200 de paturi și va beneficia de dotări moderne. Această adăugire la Spitalul Județean Oradea a fost posibilă după realizarea unei propuneri din partea primăriei, ca urmare Ministerul Sănătății a introdus spitalul pe lista de instituții medicale care vor beneficia de finanțare europeană prin Programul Național de Redresare și Reziliență. 

Un nou spital pentru boli infecțioase și pneumologie 

Noua clădire a spitalului ar urma să se întindă pe o bucata de teren de aproximativ 2,5 de hectare de pe strada Vlădeasa. 

„Cu toate că administraţia acestui judeţ nu este social-democrată, pe noi, ca social-democraţi, ne interesează accesul la servicii sanitare de foarte bună calitate, pentru toată lumea, pentru că pacienţii nu au culoare politică şi trebuie să beneficieze de ce e mai bun”, a declarat, într-o conferinţă de presă la sediul PSD Bihor, ministrul Alexandru Rafila. 

„Este o investiţie care depăşeşte consistent o sută de milioane de euro şi reprezintă o etapă importantă în definirea unei structuri – Spitalul Judeţean din Oradea – ce oferă servicii medicale complexe pacienţilor”, a precizat el. 

Potrivit ministrului Sănătății, Partidul Social Democrat a realizat „câteva lucruri importante” pentru sistemul de sănătate din Bihor, dar cel mai important lucru pentru sistemul de sănătate românesc îl constituie construcțiile noi și moderne, care trebuie să continue. 

Rafila afirmă că PSD a realizat „lucruri importante” în sănătatea românească  

Iar referitor la serviciile mediale de urgență ce precedă îngrijirea din spitale, Alexandru Rafila a declarat că la Salonta se va reabilita în totalitate substația Ambulanței și, de asemenea, sediul Serviciului Județean de Ambulanță Oradea va fi dotat cu un nou sistem energetic ecologic. 

„Ambulanţa beneficiază de întreaga atenţie a Ministerului Sănătăţii, cu toate că coordonarea operativă se află la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Noi încercăm să compensăm lipsurile care s-au acumulat în serviciile de ambulanţă la nivel naţional, mă refer la dotarea cu ambulanţe noi, care este deficitară în acest moment şi o să încercăm să rezolvăm şi această problemă”, a susţinut ministrul. 

Servicii de calitate

Rafila a declarat că cea mai importantă este continuarea construcției, a proiectelor, indiferent de orientarea politică a celor care ocupă temporar postul de ministru al Sănătății „şi să ducă în final la servicii de calitate pentru cetățeni şi foarte important – la creșterea încrederii oamenilor în sistemul de sănătate, pentru că sunt foarte mulți profesioniști bine pregătiți, responsabili, empatici, care îşi fac datoria şi cred că acest lucru trebuie respectat şi fructificat în interesul public”, potrivit Antena 3.

Municipalitatea a lansat licitația pentru realizarea investiției a cărei valoare este estimată la 391,8 milioane de lei, trei asocieri cu, în total, 33 de firme depunând oferte. Până acum, Primăria Oradea nu a anunțat câștigătorul.