Așa după cum au anunțat mai toate agențiile de turism, weekendul de Rusalii va fi cel mai aglomerat de până acum. Astfel, s-au înregistrat cu 144% mai multe rezervări pentru cazare decât anul trecut.
Este adevărat că și preţurile s-au majorat cu 40%.
Înghesuială mare prin hoteluri
„Se anunţă o vară extrem de aglomerată pentru hotelierii şi operatorii din industria turismului intern, mai ales că este pentru prima dată când nu mai există restricţii de călătorie după doi ani de pandemie. În plus, cardurile de vacanţă pentru 2022 au început să fie încărcate, astfel că românii au început deja să îşi rezerve sejururile de vară, profitând de ofertele estivale de tip early booking şi de faptul că au posibilitatea de a achita cazarea cu tichetele primite (inclusiv cu cele rămase nefolosite din 2019 şi 2020, pe care le mai pot utiliza doar în luna iunie)”, susţin reprezentanţii platformei hoteliere Travelminit.ro.
Spre pensiuni
Conform reprezentanților agențiilor de turism, a fost înregistrată o creştere semnificativă a rezervărilor pentru minivacanța de Rusalii. Care se suprapune anul acesta cu începutul vacanţei copiilor.
De asemenea, s-au conturat și preferinţele pentru sezonul estival: turiştii aleg mai degrabă pensiuni şi apartamente, pentru mai multă intimitate. Iar destinaţiile preferate sunt, aşa cum era de aşteptat, marile oraşe (33% din rezervări), litoralul românesc (27% din rezervări) şi staţiunile balneare (17%) sunt în continuare la mare căutare.
S-a umblat la tarife
„Există, însă, câteva schimbări la nivelul tarifelor percepute de hotelieri, care sunt acum mai mari decât în anii trecuţi, un fenomen pe care specialiştii l-au tot anunţat în ultima perioadă. În România, preţul unui sejur pentru 2 persoane, 2 nopţi, în timpul Rusaliilor, a crescut semnificativ comparativ cu 2021. De exemplu, tariful pentru o cameră de hotel a crescut cu 40%, de la 638 lei la 895 lei, în timp ce preţul pentru o cameră la pensiune a crescut cu 36%, de la 529 lei la 717 lei. Important de menţionat este şi faptul că, în ciuda scumpirilor, turiştii mai pot folosi şi în luna iunie voucherele vechi, rămase nefolosite din 2019 şi 2020, pentru achiziţia cazărilor în ţară”, mai spun cei de laTravelminit.ro.
Litoralul va fi luat cu asalt
„Ne aşteptam la o creştere a numărului de rezervări pe timpul verii, însă trebuie să recunoaştem că este o creştere chiar mai mare decât ne-am imaginat, ceea ce nu poate decât să ne bucure, fiind un semn clar al interesului turiştilor pentru destinaţiile din România. Această minivacanţă de Rusalii este doar începutul unei veri pline în turism, care, treptat, va reveni la nivelul de dinaintea pandemiei, mai ales că avem în continuare disponibilităţi la cazări din toată ţara, pachete promoţionale, dar şi locuri noi de explorat”, a declarat Rita Szilveszter, online marketing expert Travelminit.ro.