Infofinanciar > Info > Minuni politice! Un primar și-a concesionat două terenuri de 100 mp în centrul orașului cu doar 14 lei
Info

Minuni politice! Un primar și-a concesionat două terenuri de 100 mp în centrul orașului cu doar 14 lei

Minuni politice! Un primar și-a concesionat două terenuri de 100 mp în centrul orașului cu doar 14 lei
Sursa foto: 7iasi.ro

Ioan Alexa, edilul orașului Podu Iloaiei din județul Iași, a obținut în concesiune de la primăria pe care o conduce două terenuri în suprafață de 100 mp. Suma achitată este de 14 lei pe lună. Numele primarului apare în mai multe „dezvăluiri” făcute de presă, una dintre acestea fiind soldată și cu o verificare ANI.

Cele două terenuri în suprafață de 100 mp se află în centrul orașului Podu Iloaiei, în apropierea drumul european care trece prin urbe, dar și a spațiilor comerciale pe care primarul Ioan Alexa le deține. Consiliul local a avut nevoie de doar două ședințe pentru a aproba concesionarea celor două terenuri, pentru care primarul orașului achită fabuloasa sumă de 14 lei lună, ceea ce înseamnă un cuantum al chiriei de 14 bani/mp/lună.

Conform raportului de evaluare pentru evaluare nu au fost identificate terenurile care fac obiectul concesiunii. „Nu au fost prezentate documente de proprietate, schițe, suprafețele terenurilor și amplasarea exactă urmând a fi identificată ulterior”, se arată în raportul de evaluare, citat de 7 Iași.

Conform documentului citat, subiectul evaluării ar fi fost terenuri a căror destinație apărea ca fiind „terase sezoniere”, dar, de fapt, obiectul concesiunii este „extindere construcții”.

Actele și cererile pentru concesionarea terenurilor au fost depuse la începutul lunii septembrie de primarul Ioan Alexa în persoană.

Afaceri în familie cu școlile din oraș

Ioan Alexa este constant în atenția presa locale. În vara anului trecut, newspascani.ro anunța că firma Alexa Ana Construct, administrată de Alina Ionela Alexa, soția primarului orașului Podu Iloaiei, câștigase mai multe licitații de furnizare de produse către Liceul Tehnologic “Haralamb Vasiliu” și Școala A. I. Cuza din exact același oraș. Dar și o licitație cu o școală din comuna Ruginoasa.

Potrivit portalului de achiziții publice, firma Alexa Ana Construct a câștigat în 2021 mai multe contracte de achiziții publice, pentru furnizarea de materiale de construcție de tip termopan.

Astfel, în septembrie 2021, Liceul ”Haralamb Vasiliu” din Podu Iloaiei a achiziționat un pachet tâmplărie PVC cu geam termopan cu 5.300 de lei. Aceeași școală a cumpărat tot în luna septembrie de data aceasta cu doar 3.000 de lei, tâmplărie, ușă și geam simulator. În noiembrie, liceul a mai achiziționat un pachet de tâmplărie PVC cu 3.200 de lei.

Și școala gimnazială „A.I. Cuza” din Podu Iloaiei a cumpărat termopane, în octombrie cu 3.300 lei, în noiembrie cu 1.600 de lei și 15.300 de lei și în decembrie cu 6.383,52 de lei.

ANI a fost sesizată pentru mai multe nereguli

Ambele unități de învățământ din Podu Iloaiei sunt în subordinea primăriei orașului, primarul Ioan Alexa fiind ordonatorul principal de credite. Cazul a fost semnalat Agenției Naționale pentru Integritate (ANI), o verificare fiind demarată deja.

Conform publicației 7Iași, ANI mai investighează un conflict de interese cu privire la atribuirea de către Primăria Podu Iloaiei a unei locuințe ANL către cumnata primarului Ioan Alexa. Conform sursei citate, proiectul de hotărâre vizând alocarea unei locuințe ANL către Irimia Livia Mariana, cumnata edilului, îl plasează pe primarul din Podu Iloaiei într-un conflict de interese flagrant.