Infofinanciar > Info > Mircea Coșea, economist: România pierde 475 de euro pe secundă. Ce înseamnă „Pactul Pentru Fiscalitate” și soluțiile lui
Info

Mircea Coșea, economist: România pierde 475 de euro pe secundă. Ce înseamnă „Pactul Pentru Fiscalitate” și soluțiile lui

Mircea Coșea, economist: România pierde 475 de euro pe secundă. Ce înseamnă „Pactul Pentru Fiscalitate” și soluțiile lui
Sursa foto - pactfiscal.ro

„Pactul Pentru Fiscalitatea” poate face parte din categoria celor mai importante reforme pe care statul le face după anul 1990, conform economistului Mircea Coșea, chiar la evenimentul de lansare a acestui document.

Conform Agerpres, Mircea Coșea spune despre pact următoarele lucruri : „Am lucrat foarte mult împreună cu cei pe care îi vedeţi dumneavoastră aici în sală. Eu văd în acest pact pentru fiscalitate o chestiune care poate să fie inclusă în categoria uneia dintre cele mai importante reforme pe care statul român le face după 1990. Dacă citim ce scrie în acest pliant, o să vedeţi că sunt nişte principii, 4 sau 5, extrem de importante, care fac din Pactul pentru fiscalitate o garanţie că fiscalitatea în România poate să devină, aşa cum s-a spus, un element de stabilitate, de echitate, de progres, că vom avea o economie reglementată altfel, că vom avea o economie care se va baza pe ceea ce este important în tot ceea ce înseamnă sistem economic şi anume colectarea şi distribuţia şi redistribuirea, bineînţeles.”.

Potrivit aceluiași economist, planul pornește de la ideea că trebuie să existe corectitudine și stabilitate într-o economie în care lucrurile par să se schimbe extrem  de grav. Precizează și că există o lipsă de viziune în ceea ce privește fiscalitatea.

Tot Mircea Coșea spune că strategia statului se poate aplica doar prin stimuli fiscali, nu prin directive și ordonanțe de urgență. Interesul național este cel mai important element pentru dezvoltare, deoarece lume se schimbă destul de repede, dar fiscalitatea rămâne „un instrument de măsură pentru acest interes”.

Conform celor care au inițiat proiectul „Pact Pentru Fiscalitate”, țara noastră pierde 475 de euro într-o secundă, ceea ce duce la 15 miliarde de euro pe parcursul unui an. Motivele pentru care se întâmplă acest lucru sunt: lipsa unei politici unitare și solide de descurajare, prevenție și combatere a problemei și un sistem de colectare ineficient.

Ce aspecte sunt precizate în acest pact

În documentul acestui proiect se precizează, printre altele, care sunt principiile pentru o politică fiscală sănătoasă. Mai precis, este vorba de : „Eficientizarea, prin simplificare si optimizare, a legislației fiscale în scopul creșterii calității mediului de afaceri, stimulării antreprenoriatului, a dezvoltării economice și, implicit, a creșterii nivelului de trai al cetățeanului român; Restrângerea treptată, până la eliminare, a excepțiilor fiscale și transparentizarea, tot prin simplificare a procedurilor de aplicare si verificare; Stimularea investițiilor și atragerea de investiții directe în economie; Depolitizarea, reprofesionalizarea, informatizarea și interconectarea ANAF; Toleranță zero la evaziune fiscală și criminalitate economică.”, potrivit Financial Intelligence.

Potrivit acestui proiect, România are nevoie de o legislație fiscală care să aibă stabilitate și să fie modernă. Acest lucru poate stimula atragerea unor noi investiții și păstrarea celor deja existente, dar poate să crească și gradul de conformitate și să ajute la procesul de reducere al evaziunii fiscale și, în general vorbind, la scăderea criminalității economice.

Adrian Mănuțiu, managing partner EM360 a anunțat că pe data de 23 iunie o să aibă loc o conferință de comună alături de Comisia pentru buget-finanțe din Camera Deputaților, moment în care urmează să fie parafată și adoptarea unor principii comune.