Infofinanciar > Info > Mircea Geoană candidează la prezidențiale! Care este planul acestuia pentru România
Info

Mircea Geoană candidează la prezidențiale! Care este planul acestuia pentru România

Mircea Geoană candidează la prezidențiale! Care este planul acestuia pentru România
sursa foto arhiva companiei

Mircea Geoană susține că „în curând vor discuta despre un plan sănătos şi ambiţios pentru România şi pentru fiecare dintre noi”. De unde aflăm ca acesta are de gând să candideze la prezidențiale.

„Ce-ar fi dacă am avea un ghid care să ne arate cum să aducem rezistenţa şi dârzenia fiecaruia dintre noi laolaltă pentru ţară? Căci viitorul României a intrat acum în criză de timp iar pentru a-l construi aşa cum merităm, avem nevoie de luciditate, de cunoaştere, de competenţă şi de o viziune solidă”, mai spune Geoană în mesajul de pe Facebook.

„Trăim în România şi în fiecare zi ne izbim de zidul ca la noi la nimeni, oricum nu se poate schimba nimic, la alţii se poate la noi nu. Şi tot lovindu-ne de zidul ăsta de mai bine de 30 de ani, cine ne poate învinovăţi că ne-am pierdut speranţa şi determinarea de a lupta pentru România? Dar indiferent de cât de dură este lovitura, românii au avut şi au mereu puterea de a se ridica şi de a merge înaint. Poate nu întotdeauna doar pentru România dar cu siguranţă pentru ei înşişi şi pentru cei dragi, pentru că românii sunt luptători”, a transmis Mircea Geoană.

Secretarul general adjunct al NATO continuă: „Ce-ar fi dacă am avea un ghid care să ne arate cum să aducem rezistenţa şi dârzenia fiecaruia dintre noi laolaltă pentru ţară? Căci viitorul României a intrat acum în criză de timp iar pentru a-l construi aşa cum merităm, avem nevoie de luciditate, de cunoaştere, de competenţă şi de o viziune solidă”.