Infofinanciar > Info > Mircea Geoană, mesaj pentru România la 19 ani de la aderarea la NATO: „Împreună apărăm viața, democrația și libertatea”
Info

Mircea Geoană, mesaj pentru România la 19 ani de la aderarea la NATO: „Împreună apărăm viața, democrația și libertatea”

Mircea Geoană Sursa foto: A7TV
Sursa foto: A7TV

Mircea Geoană, actualul Secretar General Adjunct al NATO, a făcut o postare pe Facebook legată de această zi în care se îndeplinesc 19 ani de când România face parte din Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

Mircea Geoană a spus în postare că „împreună apărăm viața, democrația și libertatea”.

Klaus Iohannis, mesaj pentru România

Cu ocazia acestei zile, și președintele României, Klaus Iohannis, a transmis câteva cuvinte. Aceasta a spus că statul român va promova, în continuare, consolidarea relației transatlantice și a parteneriatului strategic dintre NATO și Uniunea Europeană.

„Vom rămâne implicaţi în misiunile şi angajamentele aliate, iar întărirea capacităţii de apărare naţională va continua să fie o prioritate a României, inclusiv prin alocarea, începând cu acest an, a 2,5% din PIB pentru Apărare. Totodată, vom promova consolidarea relaţiei transatlantice şi a parteneriatului strategic dintre NATO şi Uniunea Europeană, precum şi sprijinul pentru creşterea rezilienţei partenerilor din regiune, îndeosebi Republica Moldova, Ucraina, Georgia şi Bosnia şi Herţegovina”, a trnsmis șeful statului.

De asemenea, el a făcut trimitere și la situația actuală a Flancului Estic, care este extrem de tensionată, din cauza războiul neprovocat declanșat de Vladimir Putin anul trecut la 24 februarie. În momentul actual, Europa se confruntă cu cea mai gravă criză de securitate din ultimele decenii.

„Rolul fundamental al NATO în asigurarea păcii şi apărarea libertăţii, a valorilor democratice comune, a securităţii şi a prosperităţii pentru membrii săi este mai important ca oricând. Alianţa îşi dovedeşte, încă o dată, caracterul indispensabil şi relevanţa absolută în planul securităţii, constituind unul dintre pilonii de bază pe care se fundamentează apărarea tuturor membrilor săi, inclusiv a României, alături de efortul nostru naţional”, a declarat acesta.

România, un membru strategic al Alianței

Liderul de la București a spus că România este un membru extrem de important al Alianței, dar și „un important furnizor de securitate” la nivel regional în special în contextul actual.

„Prin implementarea deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Madrid, de anul trecut, România beneficiază de cele mai solide garanţii de securitate din istorie. Structurile multinaţionale operaţionalizate, alături de prezenţa militară aliată semnificativă dislocată pe teritoriul ţării noastre, asigură o postură de descurajare şi apărare eficientă şi consolidată în regiunea Mării Negre şi pe întregul Flanc Estic”, conform acestuia.

„Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a evidenţiat solidaritatea de neclintit a Alianţei şi unitatea de acţiune transatlantică în sprijinirea eforturilor legitime de autoapărare ale Ucrainei. România a contribuit semnificativ, susţinut şi multidimensional, la eforturile aliate de sprijin încă de la declanşarea conflictului, sprijinind Ucraina şi refugiaţii de război ucraineni. Totodată, am oferit ajutor consistent Republicii Moldova pentru depăşirea situaţiilor de criză cauzate de acţiunile hibride ruse şi de consecinţele agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, precum şi pentru consolidarea capacităţilor de apărare şi creşterea rezilienţei acesteia”, a concluzionat șeful statului conform digi24.ro.