Infofinanciar > Info > Mircea Geoană și-a anunțat oficial candidatura pentru Președinția României
Info

Mircea Geoană și-a anunțat oficial candidatura pentru Președinția României

Mircea Geoană și-a anunțat oficial candidatura pentru Președinția României

Fostul secretar general adjunct al blocului politico-militar NATO, Mircea Geoană, a anunțat miercuri, 10 septembrie, că intră în cursa pentru cea mai importantă funcție din stat. Fost amabasador al României în Statele Unite, Geoană, va candida pentru președinția României din postura de candidat independent.

„Puteam să vă propun o ţară perfectă. Să mă prezint drept politicianul perfect, să vă spun că toate problemele vor dispărea peste noapte. Dar ştim că nu asta este realitatea. Nu suntem perfecţi. Eu nu sunt perfect. Ţara noastră nu este perfectă.

Dar ştiţi ce putem face? Putem să muncim. Să ne suflecăm mânecile şi să construim împreună o ţară în care fiecare voce contează şi fiecare vot se vede. Candidez la Preşedinţia României pentru că ştiu că avem nevoie de o schimbare adevărată.

România nu are nevoie de perfecțiune; are nevoie de lideri care să asculte, să înțeleagă și să acționeze cu profesionalism. Haideți să renaștem împreună!” a spus Mircea Geoană, într-un mesaj video publicat pe pagina sa oficială de Facebook.

Primul tur al scrutinului prezidențial a fost stabilit pe 8 noiembrie. După care, la o săptămână după alegerile legislative, electoratul român este chemat din nou la urne pe 8 decembrie pentru a-și exprima opțiunea politică în cel de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea președintelui României.