Infofinanciar > Lumea la zi > Mișcare împotriva secretarului general al ONU. Israelul cere demisia acestuia
Lumea la zi

Mișcare împotriva secretarului general al ONU. Israelul cere demisia acestuia

Antonio Guterres ONU, Sursa foto UNICEF
Sursa foto: arhiva companiei

António Guterres ar trebui să demisioneze din funcția de secretar general al Națiunilor Unite, a declarat marți, 30 ianuarie, ministrul israelian de externe, Israel Katz. Cererea vine ca urmare a acuzațiilor aduse de Israel potrivit cărora 12 angajați ai Agenției Națiunilor Unite de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni (UNRWA) au fost implicați în atacul violent al Hamas din 7 octombrie.

„Bineînțeles că este responsabil în calitate de secretar general al ONU”, a declarat Katz într-un interviu. „Guterres trebuie să demisioneze”. Sau „ONU trebuie să îl înlocuiască”.

Israelul se află în conflict cu ONU de luni de zile. Asta după ce Guterres a declarat în octombrie că atacul Hamas „nu a avut loc într-un vid”. Și a acuzat Israelul că duce la îndeplinire „56 de ani de ocupație sufocantă”.

Vineri, 27 ianuarie, după ce Curtea Internațională de Justiție a reproșat Israelului că bombardează în continuare Gaza ca represalii, dar nu a cerut o încetare a focului, Israelul a acuzat 12 angajați ai ONU că au participat la atacul Hamas.

UNRWA neagă faptul că a ajutat cu bună știință Hamas sau orice alt grup militant. Aceasta afirmă că investighează în mod amănunțit acuzațiile și că responsabilizează personalul, transmite politico.eu