Știți povestea cu domnul care aruncă o piatră într-un lac și, alți domni, destul mulți, se chinuie să o scoată? Cam asta a încercat și ministrul Rafila, care a fost prezent la Consiliul ministerial EPSCO – Secţiunea sănătate, care se desfășoară la Luxemburg.
Mai precis, Alexandru Rafila a discutat și despre posibilitatea „renegocierii contractelor pentru vaccin, pentru a evita risipa și pentru a răspunde nevoilor reale de sănătate publică referitoare la vaccinarea împotriva COVID-19”.
Ce să facem cu atâtea?
După ce s-a făcut public faptul că România și-a rezervat vreo 120 de milioane de vaccinuri împotriva COVID – 19, în vara anului trecut, premierul de atunci (același cu cel care a făcut comanda), Florin Cîțu, spune așa: ” „Nu le-am cumpărat, sunt comandate aceste doze şi nu sunt pentru un an, sunt pentru mai mulţi ani. Pentru că de la început s-a ştiut clar că pandemia poate nu trece în primul an şi poate e nevoie de doze pe următorii ani. Aceste doze sunt şi pe anul viitor”.
Cîțu a adăugat că preţul total al dozelor va fi cunoscut atunci când România va trebui să le achite…
„Vom vedea care este factura finală atunci când le vom plăti. Multe dintre ele le-am vândut, preţul a mai scăzut la unele dintre ele. Deci, nu există un cost fix la început. În primul rând, se face comanda şi apoi avem şi factura „, a explicat Florin Cîţu.
Încercarea lui Rafila
Bref, la Luxemburg, au fost discutate propunerile de adaptare a strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în funcție de contextul epidemiologic actual, și posibilitatea renegocierii contractelor pentru vaccin, pentru a evita risipa și pentru a răspunde nevoilor reale de sănătate publică referitoare la vaccinarea împotriva COVID-19.
„Urgențele de sănătate publică sunt evenimente care ne influențează decisiv sănătatea, viața socială și economia. Schimbul de informații și date, uniformizarea raportărilor, mecanismele de luare a deciziilor având la dispoziție același set de date a permis statelor membre ale UE să controleze extinderea pandemiei și să ofere soluții pentru reluarea rapidă a activităților economice”, a opinat, la întâlnire, ministrul Rafila.
”România consideră importantă adoptarea unui Regulament privind Spațiul de date în sănătate, care să asigure confidențialitatea și protecția datelor fiecărui cetățean, iar utilizarea acestuia să ducă la îmbunătățirea sănătății din UE, ținând cont de prioritățile identificate în fiecare stat membru”, a declarat ministrul român al Sănătății.
9 țări cer dreptate
În ceea ce privește vaccinarea împotriva Covid-19, ministrul Rafila a subliniat că România susține găsirea unei soluții având în vedere contextul actual, care să evite pierderea unor mari cantități de vaccin care trebuie plătit de statele membre.
În acest sens, România, alături de alte 9 state membre, propune soluții care ar putea să constituie elemente de negociere ale reprezentanților Comisiei Europene și cei ai producătorilor și care să acorde mai multă flexibilitate în cadrul contractelor de achiziție comune.
Furnizarea de vaccin trebuie să țină seama de capacitatea de absorbție din statele membre, de diminuarea eficacității vaccinurilor față de tulpinile circulante, iar încrederea în vaccinuri, în general nu trebuie afectată de situația generată de actualele contracte pentru vaccinurile împotriva COVID-19.