Infofinanciar > Lumea la zi > O moarte învelită în mister! Cine a fost Alexei Navalny
Lumea la zi

O moarte învelită în mister! Cine a fost Alexei Navalny

O moarte învelită în mister! Cine a fost Alexei Navalny
sursă foto: arhiva companiei

Politicianul rus din partea opoziției, Alexei Navalny, încarcerat, a murit în închisoare, vineri, 16 februrie. Anunțul vine din partea Serviciului Penitenciar din regiunea Yamalo-Nenets, din Rusia. În acest loc, acesta își ispășea pedeapsa. Navalny, un critic deschis al președintelui rus Vladimir Putin, se afla în închisoarea rusă din 2021 pentru acuzații considerate de foarte mulți ca fiind motivate politic.

Purtătorul de cuvânt al lui Navalny spune că nu există încă o confirmare a decesului. Kira Yarmysh a declarat că nu au încă nicio confirmare a morții. Într-o postare pe X, ea scrie: „Serviciul penitenciar federal din districtul Yamalo-Nenets difuzează știri despre moartea lui Alexei Navalny în IK-3. Nu avem încă nicio confirmare a acestui lucru”. Avocatul lui Navalny zboară acum spre Siberia, iar echipa sa va raporta mai multe informații pe măsură ce le va avea, adaugă ea.

Cauza morții lui Navalny?

Conform  echipei de la Serviciul Penitenciar, Navalny ar fi declarat că „nu s-a simțit bine” după o plimbare în aer liber de vineri, 16 februarie. El și-ar fi pierdut „aproape imediat cunoștința”, a continuat comunicatul. Se adaugă apoi că a fost chemată imediat o echipă medicală de urgență care a încercat să-l resusciteze. Dar fără succes.

„Medicii au declarat decesul deținutului. Cauza decesului este în curs de stabilire”. Avocatul lui Navalny, Leonid Solovyov, a declarat presei ruse că nu va face încă niciun comentariu. Președintele rus Vladimir Putin a fost informat de moartea lui Navalny, potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Peskov a mai declarat vineri, 16 februarie, că serviciul penitenciar rus face „toate verificările” în legătură cu moartea lui Navalny. Dar că nu are alte informații despre acest subiect.

Ultima apariție a lui Navalny

Anterior acestui anunț, ultimele informații despre Navalny au apărut în luna ianuarie a acestui an. Atunci, el apărea într-o convorbire video, glumind pe seama ținutei sale de deținut. Colonia IK-3, supranumită „Lupul polar”, se află în orașul nordic Kharp, la aproximativ 1.900 km nord-est de Moscova. Este considerată una dintre cele mai dure închisori din Rusia. Iar majoritatea deținuților închiși acolo au fost condamnați pentru infracțiuni grave.

Vorbind cu jurnaliștii în timpul convorbirii video, Navalny a părut să fie bine dispus, glumind că nu a primit încă nicio scrisoare de Crăciun. Asta din cauza faptului că se află „destul de departe”. Navalny se află în închisoare din 2021, iar în decembrie 2023 a fost mutat într-o colonie penală arctică din Siberia.

Sub acuzare

Acuzațiile împotriva lui Navalny, unul dintre cei mai vehemenți critici ai lui Vladimir Putin, sunt considerate în general ca fiind motivate politic. El a fost condamnat inițial la trei ani și jumătate pentru încălcarea condițiilor unei sentințe cu suspendare într-un caz de deturnare de fonduri. În februarie 2022, el a fost judecat din nou. De data aceasta, a fost acuzat că a furat 4,7 milioane de dolari din donațiile făcute organizațiilor sale politice.

„Îmi veți mări mandatul pe termen nelimitat. Ce putem face în privința asta?”, a declarat Navalny în timpul audierii la tribunal. El a fost găsit vinovat și i s-a ordonat să petreacă nouă ani într-o „colonie penală cu regim strict”. Iar în luna august a anului trecut, această pedeapsă a fost prelungită la 19 ani de închisoare. După ce a fost găsit vinovat de fondarea și finanțarea unei organizații extremiste, acuzații pe care le-a negat.

Cine a fost Navalny?

Alexei Navalny a fost probabil cel mai cunoscut critic al lui Putin. Timp de mai bine de un deceniu, el a expus corupția din inima puterii rusești. Investigațiile sale video au primit zeci de milioane de vizualizări online. Un militant carismatic, Navalny a înființat o rețea de birouri regionale de campanie, după ce plănuia să candideze la președinție în 2018. I s-a interzis accesul la vot.

În 2020, el a fost otrăvit în Siberia de ceea ce laboratoarele occidentale au confirmat ulterior că era un agent neurotoxic. A fost tratat în străinătate și a fost încarcerat de la întoarcerea în Rusia în ianuarie 2021, când a fost imediat arestat. Înainte de a fi încarcerat, el locuia la Moscova împreună cu soția sa Iulia și cei doi copii ai lor.

Un junghi în coastă

Fost politician naționalist, Navalny a ajutat la declanșarea protestelor din 2011-2012 în Rusia. A organizat o întreagă  campanie împotriva fraudei electorale și a corupției guvernamentale. A investigat cercul de apropiați ai lui Putin și a împărtășit d descoperirile sale în videoclipuri online care au adunat sute de milioane de vizualizări.

Punctul culminant al carierei sale politice a fost atins în 2013. La acel moment, a obținut 27% dintre voturi într-o competiție pentru primăria Moscovei pe care puțini au crezut că a foss corectă. A rămas ani de zile un ghimpe în coasta Kremlinului. A identificat un palat construit la Marea Neagră pentru uzul personal al lui Putin, vile și iahturi folosite de fostul președinte Dmitri Medvedev, scrie BBC.