S-au efectuat modificări în ceea ce privește salarizarea medicilor. Aceștia vor primi mai mulți bani de luna aceasta.
În Monitorul Oficial al României nr. 202 din 11 martie 2024 a fost publicată OUG nr. 19/2024 privind unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din sănătate, asistenţă socială şi alte sectoare de activitate bugetară, act normativ prin care salariaţii din aceste domenii beneficiază de majorări salariale, începând cu luna martie a anului 2024, precizează MS.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2024 prevede, de asemenea, acordarea unei indemnizaţii de 350 de lei / 700 de lei pentru medicii de medicină generală (care nu au dobândit o specialitate) din cadrul serviciilor de ambulanţă şi al structurilor de primiri urgenţe (UPU/CPU) care fac lunar o gardă, respectiv, cel puţin două gărzi, în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial.
Această categorie nu beneficia de plata indemnizaţiei pentru serviciul de gardă până la apariţia OUG nr. 19/2024.
Angajații din sănătate au ieșit în stradă de Ziua Personalului Medical. Manifestanții s-au strâns în Piața Victoriei, în fața Guvernului. Ulterior, au plecat în marș spre ministerele Muncii și Sănătății, pe ai căror miniștri îi acuză că au politizat dialogul social. Sindicaliștii susțin că nu ar fi fost consultați în legătură cu ordonanța de urgență care a prevăzut majorarea, cu 20%, a salariilor din sănătate.
„Indemnizaţiile pentru gărzi acordate medicilor specialişti, medicilor primari şi medicilor rezidenţi acordate în conformitate cu prevederile OUG nr. 63/2023, cu modificările şi completările ulterioare, nu au fost modificate, cuantumul acestora rămânând acelaşi”, adaugă sursa citată, potrivit RomâniaTv.