Infofinanciar > Info > Modificări de la 1 iulie! Persoanele neasigurate medical vor avea aceleași drepturi ca cele asigurate
Info

Modificări de la 1 iulie! Persoanele neasigurate medical vor avea aceleași drepturi ca cele asigurate

cnas (Sursă foto: dailybusiness.ro)
Sursa foto: arhiva companiei

Potrivit unor informații pe care le-a transmis Valeria Herdea, președinta CNAS, începând cu data de 1 iulie, persoanele neasigurate vor avea aceleași drepturi ca cele asigurate.

De asemenea, aceasta a mai transmis că Banca Mondială a promis că va achita aceste servicii. În ziua de miercuri, 10 aprilie, Valeria Herdea, a transmis că se vrea semnarea unui contract cadru. Acest lucru se va întâmpla din data de 1 iulie.

Totodată, după cum a mai precizata aceasta, contractul-cadru va avea valori asemănătoare cu cele ale contractului actual. De asemenea, aceasta a mai transmis că vor exista modificări, însă nu unele substanțiale.

„Încercăm să modificăm un contract în care vor fi câteva noutăţi, nu spectaculoase. Dar cred că dacă vom reuşi împreună – nu singură, împreună, eu îmi asum, dar vreau să vă asumaţi alături de mine şi de toţi aceşti oameni care şi-au pus pielea în joc – vreau să vă rog frumos să vă asumaţi şi să faceţi tot ce trebuie în aşa fel încât, la 1 iulie 2024, să putem continua, măcar cu aceleaşi valori, acest contract în aşa fel încât să-l ducem cu demnitate până la capăt, respectând trei principii: dialog, respect, valorizare. Ăsta ar fi punctul unu, echilibru şi stabilitate, punctul doi şi trei în sistem”, este declarația Valeriei Herdea, conform antena3.ro