Infofinanciar > Info > Modificări la Registrul Auto! Ce trebuie să știe șoferii de acum
Info

Modificări la Registrul Auto! Ce trebuie să știe șoferii de acum

Modificări la Registrul Auto! Ce trebuie să știe șoferii de acum
Sursă foto: Economica.net

Guvernul a modificat joi ordonanța privind circulaţia pe drumurile publice. Astfel, persoanele din diaspora pot preschimba documentele într-o perioadă mai scurtă.

Titularii de permise de conducere străine vor putea să preschimbe aceste documente cu echivalentul românesc, în urma susţinerii examenului în România. Acesta constă în proba teoretică şi practică, fără a mai fi necesare orele de şcoală auto, cum era prevăzut până acum.

Noile schimbări

Potrivit comunicatului de presă al Executivului ordonanţa, are modificări printre care se numără și: stabilirea posibilităţii proprietarilor care nu au domiciliul, reşedinţa sau sediul în România de a solicita înmatricularea temporară a autovehiculelor şi remorcilor ce urmează a fi scoase din România în vederea înmatriculării în alt stat, la oricare autoritate competentă din România să realizeze operaţiuni de înmatriculare; introducerea posibilităţii pentru titularii unor permise de conducere străine care solicită preschimbarea acestora cu documente similare româneşti, dar care nu îndeplinesc condiţiile impuse de reglementările în vigoare, de a obţine permisul de conducere, în urma susţinerii examenului în România constând în proba teoretică şi practică, fără a efectua pregătirea în cadrul unei şcoli de conducători auto.

Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt de la Palatul Victoria, a subliniat astăzi într-o conferință de presă că soluțiile oferă posibilitate românilior din diaspora să schimbe documentele într-o perioadă mai scurtă de timp: „Una dintre soluţiile legislative adoptate astăzi oferă posibilitatea românilor din diaspora, precum şi tuturor titularilor de permise de conducere străine să preschimbe aceste documente cu echivalentul românesc într-o perioadă mai scurtă de timp. Practic, aceştia vor obţine permisul de conducere românesc direct în urma susţinerii examenului în ţara noastră, un examen constând în proba teoretică şi practică, fără a avea orele de şcoală auto, aşa cum era prevăzut până acum în Codul Rutier”

Analizele biologice

De asemenea, se vehciulează și reglementarea cazului de restituire a permisului de conducere în baza rezultatului analizei mostrelor biologice realizate în instituţiile medico-legale autorizate prin care s-a stabilit absenţa în organism a substanţelor psihoactive.

În acest context, este subliniat faptul că: „În practică, s-au întâlnit situaţii în care, în urma analizei mostrelor biologice, a rezultat absenţa în organism a substanţelor psihoactive. În aceste situaţii, permisul de conducere reţinut potrivit art. 195 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, aprobat prin HG nr. 1391/2006, poate fi restituit în baza soluţiei de clasare dispuse în faza urmăririi penale în condiţiile legii. Durata desfăşurării urmăririi penale diferă de la o unitate de parchet la alta, fapt pentru care restituirea permisului de conducere reţinut în condiţiile prezentate se poate face mai devreme sau mai târziu, perioadă în care dreptul de a conduce este grevat de suspendare. Soluţia identificată este reglementarea unui nou caz de restituire a permisului de conducere pentru a putea preîntâmpina o posibilă prelungire a perioadei de suspendare a dreptului de a conduce”, conform sursei digi24.ro.