Infofinanciar > Info > Modificări la legea pensiilor speciale. Marcel Ciolacu: „Este posibil să fie din nou atacată”
Info

Modificări la legea pensiilor speciale. Marcel Ciolacu: „Este posibil să fie din nou atacată”

Sursă foto: GdS
Sursa foto Arhiva companiei

Premierul României, Marcel Ciolacu , a transmis faptul că vor exista modificări la legea pensiilor speciale. Oficialul a anunțat ca ele vor fi „de bun simț”, însă legea ar putea fi din nou atacată.

Miercurea trecută a fost adoptată de către Senat proiectul legii pensiilor speciale.

„Urmează săptămâna viitoare să fie trecute prin Camera Deputaţilor. Am şi avut discuţia cu domnul preşedinte Simonis, ca şi urgenţă legislativă. Este posibil să fie din nou atacată. (…) Trăim în democraţie şi într-un stat de drept. Din punctul meu de vedere, în acest moment, nu ar trebui să mai existe nicio problemă. Toate modificările sunt unele corecte, legitime şi de bun simţ”, a transmis premierul.

Legea pensiilor generale va ajunge a Parlament înainte de finele anului curent, conform digi24.ro.