În noua Lege a Pensiilor, care se va implementa din data de 1 septembrie 2024, pensionare anticipată fără penalizări a fost eliminată. Mulți români sunt afectați de această modificare. Este vorba despre cei care au lucrat în condiții grele de muncă. Anterior, aceștia se aflau sub protecția legii.
Anterior, legea privind sistemul unitar de pensii publice, care a fost schimbată în anul 2020, prevedea că anumite persoane pot ieși mai devreme la pensie. Mai exact, cele care au muncit sau au locuit în zonele care sunt afectate de poluare.
„Potrivit actului normativ, persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluare din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui precum şi pe o rază de 8 km în jurul acestora, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani”, se menționa în legea din 2020.
Pensionarii primesc, însă, o veste mai puțin bună. Acest lucru nu se va mai aplica. Modificarea este adusă de noua Lege a Pensiilor. Aceasta va intra în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2024, transmite alba24.ro