Cel mai mare investitor în litoralul românesc, omul de afaceri Mohammad Murad, a anunțat în timpul unei conferințe de presă faptul că a cumpărat Închisoarea Doftana pentru a o transforma într-un complex hotelier cu aproximativ 1.000 de locuri. Investiția se ridică la 25 de milioane de euro.
Mohammad Murad, unul dintre cei mai notorii oameni de afaceri din România și cel mai mare investitor în domeniul hotelier de pe litoralul românesc, a declarat că a cumpărat Închisoarea Doftana pentru a o transforma într-un complex hotelier. Afaceristul și-a motivat mutarea prin faptul că nu este prima dată când încearcă să reînvie simboluri ale istoriei românești, așa cum a făcut în Olimp. În perspectiva sa, Închisoarea Doftana este plină de „amintiri” de dinaintea Epocii de Aur, deoarece acolo și-au săvârșit sentințele Nicolae Ceaușescu și Gheorghe Gheorghiu-Dej, cei mai importanți lideri de stat din România comunistă. Tot la Doftana au fost închiși și Corneliu Zelea Codreanu și Horia Sima.
De ce a cumpărat Murad Închisoarea Doftana?
„Am văzut în ultimele zile foarte multe comentarii şi pozitive, şi negative, la ultima achiziţie, ultima încercare de a redeschide zona Prahovei. A fost organizată o licitaţie referitoare la închisoarea Doftana. Am exprimat dorinţa de a face o investiţie amplă acolo. Acest lucru îl fac de peste 20 de ani, unde sunt active lăsate în paragină, care au fost şi reprezintă nişte simbolurile ale istoriei României. Nu ştiam foarte multe despre închisoarea Doftana, am citit. Chiar dacă au fost nişte simboluri un pic mai negative, că e vorba de o puşcărie, ştiţi foarte bine că acolo au fost închişi, Ceauşescu, Gheorghiu-Dej, zona are foarte multă istorie. Eu cred că nu există o afacere durabilă dacă nu are în spate istorie”, a declarat Murad în timpul unei conferințe de presă, miercuri, conform news.ro.
Un hotel BIO
Afaceristul vrea să construiască în Închisoarea Doftana cel mai mare centru de conferințe din România care va avea peste 1.000 de locuri de cazare. În viziunea sa, acesta va fi primul complex hotelier din România destinat conferințelor. Totodată, Mohammad Murad a transmis că toate produsele consumate în hotel vor purta etichetă BIO.
„Vom face cel mai mare centru de conferinţe din România, cu peste 1.000 de locuri de cazare, primul complex hotelier destinat conferinţelor. Tot ce se va consuma acolo vor fi produse bio. Zona este atractivă pentru oameni şi are multe avantaje, unul din ele este apropierea de Bucureşti, e la o oră de Bucureşti. E un peisaj superb. Suntem gata pregătiţi să investim. Investiţia se va ridica în prima fază la 25 milioane de euro, urmând să fie extinsă dacă e nevoie”, a explicat afaceristul.