Infofinanciar > Lumea la zi > MOL Ungaria vrea să cumpere OMV Slovenia! Comisia Europeană anchetează riscurile generate de tranzacție
Lumea la zi

MOL Ungaria vrea să cumpere OMV Slovenia! Comisia Europeană anchetează riscurile generate de tranzacție

MOL Ungaria vrea să cumpere OMV Slovenia! Comisia Europeană anchetează riscurile generate de tranzacție
Sursa foto - jurnalul.ro

În ultima vreme, piața de combustibil este departe de a fi normală. Prețurile au crescut într-un ritm halucinant la toate benzinăriile, iar răaboiul din Ucraina, care continuă, și sancțiunile pe care Uniunea Europeană le-a luat împotriva Rusiei înrătuțesc actualmente această situație. În aceste timpuri, MOL, compania maghiară, vrea să cumpere OMV din Slovenia. Totuși, nu sunt cunoscute ce efecte ar putea avea această mutare, iar Comisia Europeană o să cerceteze situația.

În primul rând, conform publicației G4Media, Comisia a aflat în mod oficial de dorința grupului din Ungaria de a face această tranzacție în urmă cu mai bine de o lună, mai precis pe 13 mai. Tot potrivit sursei menționate anterior, instituția europeană trebuie să ia o decizie în acest caz până pe data de 28 octobrie a anului curent. Mai precis, are timp de gândire 90 de zile, lucrătoare nu calendaristice.

Concurența poate avea de suferit

Este important de știut faptul că, în Slovenia există trei companii mari care se asigură de furnizarea combustibilului. Mai precis, potrivit site-ului G4Media, aceștia sunt: Petrol, care este pe primul loc și este deținută și de stat într-o bună parte; OMV este pe locul al doilea, iar MOL  completează acest podium. Desigur, mai există și alte benzinării, dar acestea nu amenință în nciun fel puterea celor trei menționate mai înainte.

În mod evident, dacă OMV și MOL se află în competiție pe teritoriul Sloveniei, dacă firma din Ungaria reușește să cumpere grupul austriac, acest lucru generează pentru MOL un „boost” în ceea ce înseamnă cota de piață.

Totuși, există și o parte rea. Mai precis, faptul că se restrânge competiția, iar concurența  strânsă și sănătoasă reprezintă un principiu de bază în buna funcționare a unei economii. Pentru că nu există nicio altă benzinărie capabilă să concureze cu vreuna dintrele cele trei lanțuri de aprovizionare cu carburanți, bătălia se va da, în cazul în care achiziția va fi făcută, între MOL și Petrol. Potrivit G4Media, acesta este unul dintre motivele de îngrijorare pe care le are Comisia Europeană în ceea ce privește această tranzacție.

Trebuie eliminată creșterea artificială a prețurilor

Potrivit publicației Agerpres, persoana care are funcția de vicepreședinte al Comisiei Europene, pe numele ei, Margrethe Vestager a spus că această tranzacție trebuie să fie foarte atent supravegheată, scopul fiind acela de a elimina orice șansă ca prețurile să crească în mod artificial pe fondul unei scăderi al numărului de concurenți. Această posibilă „umflare” nejustificată a prețurilor reprezintă un alt motiv de teamă al instituției europene.

Conform site-ului Agerpres, estimările arată că, în cazul în care această tranzacție se va realiza, valoarea ei va fi de 301 milioane de dolari.