Infofinanciar > Lumea la zi > Republica Moldova grăbește aderarea la UE. S-a stabilit data referendumului
Lumea la zi

Republica Moldova grăbește aderarea la UE. S-a stabilit data referendumului

Republica Moldova grăbește aderarea la UE. S-a stabilit data referendumului
Sursa foto: Arhiva companiei

Referendumul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană va avea loc pe 20 octombrie.

Hotărârea privind desfăşurarea referendumului a fost adoptată joi de Parlamentul de la Chişinău. Cetățenii de peste Prut vor trebuie să voteze proiectul de lege pentru modificarea Constituţiei Republicii Moldova.

Întrebarea la care vor trebuie să răspundă va fi: ”Susţineţi modificarea Constituţiei in vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.

Proiectul de modificare a Constituţiei Republicii Moldova prevede completarea Constituţiei cu două alineate noi. Acestea reconfirmă identitatea europeană a poporului Republicii Moldova. Dar şi ireversibilitatea parcursului european al republicii. Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană va fi declarată obiectiv strategic al ţării.

Referendumul republican constituţional va fi organizat la iniţiativa preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Iniţiativa de revizuire a Constituţiei a fost semnată de 56 de deputaţi şi a fost avizată de Curtea Constituţională. Deputaţii din opoziţia socialist comunistă şi din fostul partid Şor au criticat organizarea referendumului. Potrivit acestora, referendumul atentează la suveranitatea Republicii Moldova, conform Agerpres.