Infofinanciar > Info > Moldova o să aibă autostradă! Ministrul Marcel Boloș a anunțat decizia finală pentru tronsonul Pașcani-Suceava
Info

Moldova o să aibă autostradă! Ministrul Marcel Boloș a anunțat decizia finală pentru tronsonul Pașcani-Suceava

Sursă foto: Observator
sursa foto arhiva companiei

Progresul continuă pe drumul spre finalizarea Autostrăzii Moldovei. Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a semnat indicatorii tehnico-economici pentru tronsonul Pașcani-Suceava din A7, reprezentând un pas crucial pentru asigurarea finanțării și conectarea întregii regiuni a Moldovei la București.

Acest tronson se află pe teritoriul județelor Iași, Suceava și Botoșani și va facilita conexiunea între sectoarele Bacău – Pașcani (aflate deja în execuție) și Suceava-Siret (în stadiu de proiectare). Cu o valoare de 9,2 miliarde lei, proiectul este susținut financiar atât din fonduri europene prin intermediul Programului de Transport, cât și din bugetul de stat, acoperind și lucrările de infrastructură auxiliară și alte costuri conexe. Traseul total are o lungime de 62 km și este împărțit în două loturi.

„Pentru că tot vorbeam zilele trecute despre planificare, A7 este dovada că printr-o abordare strategică poți să pui bazele unor proiecte de amploare. Faptul că nu am fi putut asigura finanțarea intregii investiții printr-un singur instrument nu a fost un impediment. A7 este rezultatul unei strategii care implică coordonarea și utilizarea eficientă a resurselor de care dispunem din bani europeni”, a spus Marcel Boloș.

Ministrul a precizat că porțiunea Ploiești-Buzău-Focșani-Pașcani este finanțată prin PNRR, iar continuarea până la Siret prin Programul Transport 2021-2027, confrom MediaFlux.

„Mulți uită că pentru a accesa fondurile europene aferente sectorului de transport, MF trebuie să asigure partea de confinanțare din bugetul național. Pentru următorii ani avem nevoie de 10 miliarde de euro care să acopere toate aceste proiecte în care suntem angrenați”, a transmis Marcel Boloș, ministrul Finanțelor.