53 de deputaţi din cadrul Parlamentului au votat, în cadrul unei şedinţe, ca Republica Moldova să se retragă din Comunitatea Statelor Independente (CSI), votul lor reprezentând pasul final în această decizie.
Joi, 20 iulie 2023, a avult loc o şedinţă a Parlamentului în cadrul căreia cei 53 de membri au arătat o atitudine pozitivă pentru denunţarea Convenţiei cu privire la Adunarea Interparlamentară a statelor membre ale Comunităţii Statelor Independente (AIP CSI), document ce a fost adoptat încă din anul 1996.
Motivele îndepărtării
Unul dintre motivele pentru care Moldova a ales să se retragă din această organizaţie fondată de Kremlin este acela că în anul 2023 această ţară urma să plătească o cotizaţie de membru de aproximativ 6 milioane de lei moldoveneşti. Reprezentanţii Parlamentului de la Chişinău au mai menţionat şi alte motive precum calea europeană pe care ţara vecină a ales să o urmeze.
,,Republica Moldova nu mai rezonează cu actualele politici, obiective și decizii ale AIP CSI, precum și în contextul declarației ferme a țării noastre de a urma vectorul european. Denunțarea convenției nu va afecta drepturile și obligațiile Republicii Moldova în raport cu alte părți la tratat și cu părțile terțe”, au mai informat reprezentanții instituției.
Tot în cadrul aceste şedinţe, reprezentanţii Parlamentului au mai votat şi pentru denunţarea unui acord pe platforma CSI care nu mai este considerat a fi în conformitate cu perioada actuală.
,,Privind interacțiunea în domeniul preîntâmpinării și lichidării consecințelor situațiilor excepționale cu caracter natural și tehnogen, semnat la Minsk la 22 ianuarie 1993, cu modificările operate prin Protocolul întocmit la Dușanbe la 30 octombrie 2015. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, denunțarea acordului reiese din lipsa de aplicabilitate și actualitate a acestuia, precum și din necorespunderea cu realitățile. Totodată, fără a avea un acord semnat în acest scop, Republica Moldova dispune de alternative pentru a acorda sau a primi asistență internațională în bunuri materiale sau echipe de salvare pentru lichidarea consecințelor situațiilor excepționale”, au mai precizat ei.
Igor Dodon nu este de acord
Deşi liderii actuali sunt de părere că o colaborare cu Rusia nu mai este adecvată, spunând că “CSI este o organizaţie creată de Rusia pe ruinele URSS pentru a menţine ţările exsovietice în sfera sa de influenţă”, iar Moldova un mai poate sta la masă cu „un stat agresor”, Igor Dodon nu este de acord.
Fostul preşedinte al Republicii Moldova a criticat hotărârea luată de conducerea de la Chişinău şi a calificat-o drept „un pas iraţional pentru a-i satisface pe susţinătorii occidentali”. Acesta susţine că Moldova nu poate supravieţui fără o cooperare cu Rusia.
Kremlinul, nemulţumit
Grigori Karasin, actualul şef al Comitetului pentru Afaceri Internaţionale din Consiliul Federaţiei, nu s-a arătat încântat de această decizie, numind acţiunea „un joc politic”. Acesta a mai menţionat şi faptul că de o jumătate de an nici un reprezentant al Republicii Moldova nu a mai fost trimis la evenimentele Adunării Implementare a CSI.
Şi Leonid Kalaşnikov s-a declarat nemulţumit, spunând că retragerea va provoca pierderi economice pentru republica Moldova, informează adevarul.ro