Pentru americanii care nu aveau economii înainte de pandemie, stresul financiar se accentuează. O combinație între inflație, creșterea ratelor dobânzilor și sfârșitul ajutoarelor legate de pandemie.
Moratoriul despre plata împrumuturilor studențești a dus la o datorie record a cardurilor de credit, spun experții.
Moment crucial pentru achitarea datoriilor
În al treilea trimestru al anului 2023, americanii dețineau peste 1,05 trilioane de dolari pe cardurile de credit. Rata medie a dobânzii la un anumit card de credit este acum de aproximativ 21,5%. Cea mai mare valoare de când Rezerva Federală a început să urmărească ratele în 1994. Un raport recent al companiei de rating de credit Moody’s a constatat că întârzierile la plata ratelor la plata cardurilor de credit sunt acum mult peste nivelul din 2019, sau nivelul de dinaintea pandemiei.
Silvio Tavares, președinte și director executiv al VantageScore, unul dintre cele două sisteme majore de scoruri de credit din țară, a declarat că ,,realitatea este că încep să apară unele semne semnificative de stres”, în ciuda faptului că, în general, consumatorii au o sănătate financiară bună. Dacă vă confruntați cu o datorie crescută a cardului de credit, în timp ce simțiți efectele continue ale inflației, iată ce trebuie să luați în considerare:
1. Să ceară o reducere a ratei
Unul dintre primele lucruri pe care ar trebui să le faceți este să cereți companiei de carduri de credit să vă reducă ratele. Rezerva Federală a semnalat că prima reducere a ratei dobânzii este probabil la câteva luni distanță. Rata medie a dobânzii la cardul de credit este deja cu mult mai mare decât cea stabilită de Fed.
Cele mai multe companii oferă rate promoționale și modalități de a vă muta soldurile pe carduri cu dobândă mică sau zero, cel puțin pentru primul an. Aceste promoții pot ajuta la evitarea acumulării de datorii. Este posibil să trebuiască să plătiți un comision de transfer de sold și să achitați soldul înainte de încheierea unei anumite ferestre de promovare. Sau să vă confruntați cu dobânzi suplimentare.
Rapoartele despre sentimentul industriei bancare arată că băncile devin din ce în ce mai conservatoare în ceea ce privește împrumuturile pe care le acordă. Ceea ce înseamnă că refinanțarea poate deveni mai dificilă.
2. Achitați prima dată datoriile cu dobândă mai mare
Cunoscută sub numele de ,,abordarea avalanșă”, achitarea datoriilor care acumulează dobânzi mai repede va fi întotdeauna mai eficientă decât achitarea mai întâi a datoriilor cu dobânzi mai mici. Aceasta este cea mai sănătoasă metodă de gestionare a datoriilor.
O altă modalitate, cunoscută sub numele de ,,abordarea bulgărelui de zăpadă”, ia în considerare recompensele psihologice ale achitării mai întâi a datoriilor mici. Care pot ridica moralul, înainte de a aborda datoriile mai mari. Unii consilieri financiari consideră că această metodă este mai motivantă. Consilierea de credit non-profit poate fi găsită prin intermediul Fundației Naționale pentru Consiliere de Credit la nfcc.org.
3. Consolidați împrumuturile si reduceți plata împrumutului pentru studenți
Ori de câte ori este posibil, consilierii încurajează consumatorii să consolideze împrumuturile, la rate fixe, atunci când sunt disponibile. Ghidul de consiliere a consumatorilor pentru ieșirea din datorii al Comisiei Federale pentru Comerț vă poate ajuta să vă faceți un plan.
Când vine vorba de plățile pentru împrumuturile studențești. Americanii trebuie să se asigure că toate aceste datorii sunt consolidate și că profitați de orice modalitate de a reduce acest cost lunar. Programul Public Service Loan Forgiveness este una dintre cele câteva căi de reducere a datoriilor studențești încă disponibile pentru mulți dintre cei care au datorii.
Alte surse pentru împrumutați includ: certificarea falsă, apărarea împrumutatului, școala închisă, descărcările de handicap total/permanent. Și programele alternative de rambursare, cum ar fi rambursarea bazată pe venit.
4. Buget pentru inflație
Inflația a scăzut față de vârful său, dar costul multor bunuri și servicii rămâne ridicat. O pâine care costa 1,54 dolari în decembrie 2020 costă 2,02 dolari la sfârșitul anului trecut. Chiria mediană pentru o proprietate cu până la două dormitoare a crescut de la 1.424 de dolari la sfârșitul anului 2020 la 1.713 dolari la sfârșitul anului trecut.
America Saves, o campanie non-profit a Consumer Federation of America, oferă îndrumări aici. De la pandemie, unii furnizori de servicii lunare au devenit mai deschiși la negocierea facturilor. Fie că este vorba de utilități, servicii de telefonie, cablu, internet sau asigurare auto.
Efectuarea acestor apeluri poate duce la economii semnificative, potrivit lui Kia McCallister-Young, director al America Saves. Americanii trebuie să sune pentru a cere cel mai mic tarif, reducerile și cupoanele disponibile, sfătuiește ea. Dacă un furnizor este competitiv față de alte companii, există o șansă mai mare de a obține o reducere, conform apnews.com.