Carlos Alcaraz a reușit să câștige finala turneului de mare șlem de la US Open, după un meci disputat în patru seturi împotriva locului 7 ATP, ocupat de norvegianul Casper Ruud.
După un meci care a durat 3 ore și 20 de minute, spaniolul s-a impus la general, la seturi, cu scorul de 3-1 (6-4, 2-6, 7-6, 6-3), scrie News.ro. În plus, Alcaraz a ajuns până în ultimul act după ce a petrecut în fazele anterioare cel mai mult timp pe teren în timpul unei competiţii de Grand Slam: 23 de ore şi 40 de minute.
În urma acestui succes, spaniolul a urcat pe primul loc mondial la categoria masculin (nr. 1 în clasamentul ATP), devenind cel mai tânăr jucător care se află pe această poziție din istorie, la doar 19 ani. Totodată, Alcaraz devine cel mai tânăr câștigător de Grand Slam (la simplu masculin) din ultimii 17 ani și al doilea jucător din istorie care se califică în finala US Open înainte de a împlini 20 de ani.
Cine este Carlos Alcaraz
Carlos Alcaraz Garfia, pe numele său complet, s-a născut pe 5 mai 2003 în El Malmar, Murcia, Spania. Acesta și-a început cariera de tenismen de la vârsta de 4 ani, fiind dus la tenis chiar de tatăl său, care a practicat acest sport în tinerețe. A avut un exemplu bun de urmat, întrucât tatăl său, fost tenismen de performanță, s-a clasat de-a lungul carierei sale sportive în primii 40 de jucători ai Spaniei.
Pe 25 iulie 2021, în Croația, Carlos Alcaraz avea să câștige primul turneu din cariera sa, organizat la Umag, devenind astfel cel mai tânăr câștigător al unui titlu din 2008, an în Nishikori triumfa la Delray Beach.
Alcaraz a devenit oficial jucător profesionist de tenis în anul 2018, la vârsta de 15 ani. În 2020, acesta a participat la primul său turneu din circuitul ATP, organizat la Rio de Janeiro.
„Îmi place să fiu agresiv, să găsesc multe lovituri câştigătoare, poate chiar unele la care nu se aşteaptă nimeni”, a mărturisit Alcaraz în cadrul unui interviu. De asemenea, Alcaraz a recunoscut că-l apreciază și că-l urmărește pe compatriotul său, Rafael Nadal: „Mentalitatea. Nu mă dau niciodată bătut, iar asta am învăţat-o de la Rafa. Despre el nu poţi spune niciodată că a pierdut un meci”.
Până acum, spaniolul Alcaraz re în palmares șase titluri în Circuitul ATP la simplu, dintre care un titlu de Grand Slam la US Open 2022 și două titluri de nivel Masters 1000: Miami Open 2022 și Madrid Open 2022.