În seara zilei de 7 martie, președintele SUA, Joe Biden, va susține discursul cu privire la Starea Uniunii. Acesta reprezintă un moment incredibil de important. Mai ales în condițiile în care încearcă să își asigure cel de-al doilea mandat ca președinte al Statelor Unite.
Printre tematicile anticipate ale discursului său se regăsesc populismul economic, unde se va accentua ideea majorării taxelor pentru corporații și pentru cei bogați. De asemenea, mai este de așteptat ca acesta să discute despre costurile din domeniul sănătății și al medicamentelor cu prescripție medicală.
În discursul său din 2023, Biden a evidențiat sistemul bipartid și colaborarea dintre partide. După ce acesta a criticat planurile republicane cu privire la securitatea socială au apărut tensiuni. Într-un moment în care acesta dorește să fie reales, este de așteptat ca discursul lui Biden să fie unul optimist. În plus, se mai așteaptă ca acesta să fie un discurs populist. Unul care să redea viziunea sa pentru viitor, transmite mediafax.ro