Din momentul în care Rusia a declanșat războiul contra Ucrainei, țara condusă de Vladimir Putin a fost „lovită” de un număr extrem de mare de sancțiuni. Chiar și în astfel de condiții, Moscova se pare că reușește să facă față situației mult mai bine decât se aștepta oricine.
Important de precizat este faptul că nivelul importurilor din Rusia a devenit unul extrem de mic, ca urmare a sancțiunilor impuse de țările occidentale, dar produsele locale se pare că reprezintă o soluție extrem de bună. Potrivit Hotnews, bunurile care au fost fabricate în această țară au reprezentat o cantitate extrem de mare din totalul de pe piață în primele șase luni ale acestui an, mai exact 83%. Prin comparație cu anul 2021, atunci când nivelul era de 79 de puncte procentuale, situația s-a îmbunătățit.
Rusia face față mai bine decât se estima
Cu toate că nu au mai putut importa sub nicio formă aceeași cantitate de produse ca înainte de declanșarea războiului, magazinele au decis să se concentreze pe mărfurile locale în încercarea de a mai echilibra situația, iar acest lucru se pare că dă roade până acum.
Nici în ceea ce privește PIB nu se poate spune că Rusia stă rău, având în vedere faptul că a fost și este în continuare ținta multor sancțiuni. Evaluările efectuate de specialiști la nivelul acestui indicator macroeconomic pentru anul în curs au cunoscut o creștere de 2.5%, în ciuda faptului că estimările încă mai indică faptul că va apărea o contracție de 6 puncte procentuale, potrivit sursei menționate.
Scopul acestor sancțiuni impuse de Occident a fost ca Rusia să nu mai aibă suficiente resurse pentru a continua războiul și să „decupleze” țara lui Vladimir Putin de la sistemul economic global. Se pare că lucrurile nu au mers conform planului.
Rusia este un nume extrem de important atunci când vine vorba de exporturile de petrol, multe măsuri impuse de Occident vizând chiar aspectul livrărilor de țiței. Totuși, deși nivelul de livrări în Uniunea Europeană a scăzut, Moscova a găsit alte țări unde vând această resursă.
Rusia vs. Uniunea Europeană
Uniunea Europeană simte, de asemenea consecințele acestui război. Potrivit G4Media, estimările creșterii economice ale multor țări din această formațiune au scăzut. De exemplu, în Spania acest nivel a ajuns la 4%, înregistrând o scădere de 0.8%. În cazul Germaniei, estimarea a ajuns la 1.2%, după ce a înregistrat o scădere de 0.9%. Francezii au înregistrat o micșorare cu 0.6%, ajungând la 2.3%.
Formațiunea politico-militară încă încearcă să își reducă dependența față de gazele rusești, iar una dintre măsurile luate de Comisia Europeană a fost ca fiecare țară membră să își scadă cu 15 puncte procentuale nivelul consumului de gaze. Totuși, multe state sunt în continuare destul de „legate” de livrările din Rusia, nemții find un astfel de exemplu,.
În plus, Rusia are un „as” ascuns în mânecă, fiind vorba despre oprirea totală a livrărilor de gaze. Până acum au existat doar reduceri, dar există diverse voci din Europa care spun că această mișcare din partea Moscovei este posibilă. Dacă Vladimir Putin decide să facă acest lucru, numeroase domenii industriale din Uniunea Europeană ar fi zdruncinate, iar economia țărilor membre ar avea mult de suferit.