Moscova trebuie să-și mute rezervele financiare. Banca Centrală a Rusiei recomandă Guvernului rus să ordone companiilor de stat mutarea activelor financiare din țările neprietenoase.
Federația rusă trebuie să-și direcționeze capitalul financiar al companiilor de stat către țările care nu au impus sancțiuni Rusiei, țări pe care de altfel, administratorul financiar al Federației Ruse le numește prietenoase.
O nouă manevră prin care Moscova încearcă să-și pună la adăpost cetățenii și economia, este derulată de BCR (Banca Centrală a Rusiei), iar tertipul utilizat constă în reducerea tranzacțiilor în dolari și euro ale băncilor care încă mai fac parte din sistemul SWIFT. Scopul urmărit este acela de a induce fenomenul de dedolarizare.
Moscova își mută finanțele
Ca urmare a sancțiunilor economice impuse de UE, sectorurului bancar rusesc, Federația Rusă reacționează și cataloghează principalele țări care susțin embargoul financiar impus Moscovei drept neprietenoase. Arelaul țărilor pe care Kremlinul le consderă a fi ”elemente dușmănoase” fac parte state importante pe scena relațiilor internaționale, dintre care amintim doar Japonia, SUA alături de toate statele membre ale Uniunii Europene.
Redăm mai jos Raportul emis de Banca Comercială a Rusiei, privind piața financiară:
”Se recomandă organizaţiilor non-financiare să îşi transfere fondurile în valută acumulate în ţările „neprietenoase” spre alte ţări”, totodată în cursul zilei de joi, banca centrală rusă a revenit asupra unei decizii pe care a luat-o anterior cu privire la publicare situației financiare, în care recomanda companiilor să nu mai publice bilanțurile financiare.
Motivarea băncii, prin care abrogă recomandarea anterior exprimată, este centrată în jurul sancțiunilor și afirmă că este important ca situațiile financiare să fie publicate, rezultatul scontat ar fi acela de limitare a efectelor produse de embarogul financiar.
Banca Centrală din Rusia își schimbă poziția
Reaminitim faptul că, potrivit celor de la Reuters la sfârșitul lunii martie a anului în curs aproximativ 30% din instrumentele financiare ale Rusiei, cu o valoare estimate la 3000 de miliarde de ruble, echivalentul a puțin peste 49 de miliarde de dolari, deținute de cetățenii Federației Ruse au fost emise sub egida Statelor Unite, informația fiind confirmată de Banca Centrală a Rusiei.
Ca urmare a faptului că cetățenii Rusiei dețineau acțiuni pe piața financiară internațională, cele mai mari titluri de valoare se aflau în portofoliie economice ale Regatul Unit și Statele Unite, Banca Centrală a Rusiei, a popus interzicerea achizițiilor de acțiuni străine a căror valoare depășește 550.00 de dolari, se dorea astfel, la vremea respectivă protejarea investitorilor.
Vicepreședintele Băncii Centrale din Federația rusă anunța atunci faptul că:
”În total, titluri de valoare din 120 de țări sunt în conturile persoanelor fizice”, a spus Philip Gabunia. De asemenea, cifrele pe care le-a înaintat referitor la acțiunile pe care le aveau rușii în conturile înghețate din străinătate totalizează peste 320 de miliarde de ruble și sunt deținute de peste 5 milioane de oameni.