Mr Bean, de fapt actorul Rowan Atkinson, a fost acuzat că ar influența vânzările lente de mașini electrice. Grupul de reflecție Green Alliance le spune colegilor din Camera Lorzilor că opiniile actorului sunt „dăunătoare”. De asemenea, acestea afectează planurile guvernului de eliminare treptată a vehiculelor pe benzină și diesel.
Rowan Atkinson a fost acuzat că a „stricat” reputația vehiculelor electrice și a contribuit la scăderea vânzărilor. Mr Bean a fost citat marți în Camera Lorzilor, în timpul ședinței comisiei pentru mediu și schimbări climatice.
Mr Bean, dat în judecată
Grupul de reflecție Green Alliance și-a exprimat punctul de vedere cu privire la principalele obstacole cu care se confruntă guvernul. În încercarea sa de a elimina treptat mașinile pe benzină și diesel înainte de 2035. Compania a declarat că un comentariu al starului Johnny English publicat în iunie 2023 a fost dăunător cauzei.
„Una dintre cele mai dăunătoare păreri a fost un articol scris de Rowan Atkinson în The Guardian. Din păcate, verificările faptelor nu ajung niciodată la aceeași amploare a audienței ca și afirmația falsă inițială, subliniind necesitatea de a asigura standarde editoriale ridicate în jurul tranziției net zero”, a spus Grupul de presiune într-o scrisoare.
Articolul actorului în vârstă de 69 de ani a fost titrat: „Iubesc vehiculele electrice și am fost unul dintre primii care au adoptat aceste vehicule. Dar mă simt din ce în ce mai mult înșelat”. Atkinson a scris că vehiculele electrice sunt „un pic lipsite de pasiune”. De asemenea, acesta a criticat utilizarea bateriilor litiu-ion ale acestora.
El a sugerat soluții cum ar fi păstrarea de către șoferi a aceleiași mașini pentru perioade mai lungi de timp. Dar și utilizarea sporită a combustibilului sintetic, care ar anula nevoia de vehicule electrice. „Din ce în ce mai mult, am sentimentul că luna de miere cu mașinile electrice se apropie de sfârșit, iar acesta nu este un lucru rău” a scris actorul în articol.
Vânzările de mașini electrice
Actorul s-a descris ca fiind „o persoană care se pricepe la mașini”, fiind licențiat în inginerie electrică și electronică. Acesta a declarat că și-a sfătuit prietenii să „nu se dea în vânt deocamdată” cu privire la vehiculele electrice. Cu excepția cazului în care au un vehicul diesel vechi. The Guardian a publicat săptămâna următoare un răspuns din partea lui Simon Evans, redactor-șef adjunct și editor principal de politici al site-ului de știri climatice Carbon Brief. Care a încercat să demonteze afirmațiile lui Atkinson.
„Cea mai mare greșeală a lui Atkinson este faptul că nu recunoaște că vehiculele electrice oferă deja beneficii semnificative pentru mediu la nivel global, în comparație cu mașinile cu motoare cu combustie” a evidențiat Evans.
Opiniile lui Atkinson au fost folosite pentru a face o remarcă mai amplă cu privire la rapoartele „înșelătoare” care împiedică vânzările de vehicule electrice. Alte provocări evidențiate în timpul reuniunii comisiei au inclus numărul insuficient de puncte de încărcare. Dar și prețurile mai mari pentru vehiculele electrice și „lipsa unor mesaje clare și coerente din partea guvernului”, conform Sky News .