Oficialii chinezi au venit cu un nou plan pentru a salva TikTok. Elon Musk ar putea cumpăra operațiunile companiei din SUA.
Decizia ar fi luată în cazul în care firma nu reușește să treacă de procesul de interzicere al aplicației. Oficialii de la Beijing vor neapărat ca TikTok să rămână sub tutela companiei lor mamă, respectiv ByteDance Ltd. În acest context, firma încearcă din greu să conteste interdicția iminentă anunțată prin intermediul unui apel la Curtea Supremă a SUA.
Chiar și în acest context, în timpul unor audieri de pe 10 ianuarie, judecătorii au indicat că este foarte probabil ca aceștia să susțină legea. Din acest motiv, oficialii din China au început să pună în mișcare un nou plan de acțiune. Responsabilii discută planuri de urgență pentru a salva platforma TikTok. O variantă vehiculată este cea care îl implică și pe miliardarul Elon Musk.
Un scenariu care a fost discutat de către guvernul chinez implică platforma X a proprietarului Tesla. Aceasta ar trebui să preia controlul asupra TikTok SUA și să le gestioneze pe cele două împreună. Cu peste 170 de milioane de utilizatori activi doar în Statele Unite, platforma ar putea sprijini eforturile X de a atrage advertiseri. În plus, Musk recent a fondat și o companie de inteligență artificială numită xAI. Noua invenție ar putea beneficia de cantități semnificative de date generate și furnizate de către TikTok.
Musk subliniază importanța TikTok-ului
În luna aprilie a lui 2024, miliardarul a subliniat pe platformele sale sociale importanța TikTok-ului, susținând faptul că acesta ar trebui să rămână disponibil în SUA.
„În opinia mea, TikTok nu ar trebui interzis în SUA, chiar dacă o astfel de interdicție ar putea beneficia platforma X. Ar fi contrar principiilor libertății de exprimare și cu ceea ce reprezintă America,” a scris Musk pe X.
Oficialii din China nu au reușit încă să ajungă la o concluzie în privința modului de acțiune. Discuțiile rămân în continuare în stadii preliminare. Nu este încă clar dacă ByteDance cunoaște încă planurile guvernului chinez, respectiv afilierea dintre TikTok și Musk. Un singur lucru este cert pentru oficialii de la Beijing în acest moment. Ei încă dezbat planuri de urgență care implică viitorul unei platforme sociale foarte importante. Se iau în considerare tot mai multe idei pentru colaborarea cu președintele ales Donald Trump.
Trump ar putea lua măsuri pentru a evita interdicția
Liderii de la ByteDance au declarat de mai multe ori că prioritate lor în acest moment este să conteste legislația americană. Aceasta impune companiei cu sediul din Beijing să vândă sau să închidă definitiv operațiunile din SUA din cauza problemelor de securitate națională. Avocații care reprezintă TikTok au argumentat că legislația încalcă anumite drepturi. Se face referire în special, în cadrul procesului, la dreptul de liberă exprimare garantat de Primul Amendament al Constituției SUA.
Marea majoritate a judecătorilor responsabili de caz de la Curtea Supremă au indicat că preocupările de securitate națională sunt prioritare în acest moment. Astfel, asemenea interese se plasează deasupra dreptului de liberă exprimare. Nu a fost totuși emisă o decizie formală. Președintele ales Trump va prelua mandatul pe data de 20 ianuarie. Republicanul a încercat în ultima perioadă să amâne interdicția platformei. Măsura ar intra în vigoare cu o zi înainte de venirea sa le putere, respectiv pe 19 ianuarie. Trump a declarat că dorește să „salveze” aplicația. Speculațiile indică spre posibile măsuri de ultim moment menite să evite complet interdicția.
Separarea operațiunilor platformei din SUA ar fi extrem de complicată. O astfel de situație ar afecta atât acționarii din China, cât și pe cei din SUA. Există și o alternativă. TikTok ar putea transfera utilizatorii către o aplicație similară, dar cu alt branding. Ideea ar evita interdicția, dar eficiența unei astfel de mișcări rămâne încă sub semne de întrebare, conform antena3.