Potrivit Ministrului Energiei, Virgil Popescu, țara noastră și-a completat depozitele în proporție de 96,52%, însumând până la 1 noiembrie o cantitate totală de 2,963 miliarde metri cubi de gaze naturale. De asemenea, oficialul a susținut că România nu va avea probleme în această iarnă în ceea ce privește alimentarea cu gaze.
„Astăzi, 1 noiembrie, avem în depozite gaze naturale în procent de 96,52% – 2.963,3 milioane metri cubi. Nu vom avea probleme cu gazele în această iarnă. Populaţia şi economia nu vor avea de suferit”, a transmis marţi oficialul prin intermediul unei postări pe pagina sa de Facebook, scriu cei de la Digi 24.
Popescu a mai declarat la începutul lunii octombrie că importurile de gaze, care veneau în mod tradițional din Federația Rusă, de acum încolo vor fi acoperite din alte surse.
Totodată, ministrul Energiei a mai dezvăluit că există flux de gaze naturale pe interconectorul dintre Grecia și Bulgaria, prin care se pot aduce gaze din Azerbadjan.
România are suficient gaz
În urma acestui proces îndelung de umplere a depozitelor de gaze naturale, România și-a asigurat o cantitate suficientă pentru a trece cu bine sezonul rece, a anunțat premierul Nicolae Ciucă.
„Românii și economia noastră vor avea la dispoziție întreaga cantitate de gaze necesară pentru a trece cu bine această iarnă, indiferent de cum va fi vremea. Din cele 55 de milioane de metri cubi necesari pentru un consum zilnic mediu pe timpul iernii, aproape jumătate sunt produse intern, în mod curent, iar diferența este acoperită de cantitățile din depozite.
Evaluările arată că nu există absolut nicio problemă în alimentarea cu gaze pentru populație, industrie, mediu de afaceri”, a menționat acum două săptămâni Ciucă.
România, printre fruntașele Europei
Țara noastră dispune de şase depozite de gaze naturale, dintre care cinci ajunseseră la sfârșitul lunii octombrie la un grad de umplere de 94%. Cel mai mare dintre ele se află în Bilciureşti. Acesta poate extrage în fiecare zi 15,5 milioane de metri cubi de gaz, adică suficient cât să asigure consumul întregii ţări în cele 24 de ore. Totodată, acesta poate înmagazina 10 milioane de metri cubi de gaz, o cantitate aproape la fel de mare.
România a reușit să depășească pragul minim de 80% aprobat pentru în noul regulament al Comisiei Europene, încă din data de 17 septembrie. De asemenea, la nivelul Uniunii Europene, acesta a fost depășit tot în luna septembrie, a anunțat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
„Prietenii noştri din ţările baltice au depus eforturi uriaşe pentru a pune capăt dependenţei lor de Rusia. Au investit în energia din surse regenerabile, în terminale GNL şi în conducte de interconectare. Toate acestea au fost înfăptuite cu costuri ridicate, însă dependenţa de combustibilii fosili din Rusia are un preţ mult mai mare. Trebuie să ne debarasăm de această dependenţă în întreaga Europă. Am convenit aşadar să constituim stocuri comune. Am ajuns deja la 84%: mai mult decât obiectivul pe care ni l-am fixat”, a anunțat la acea vreme von der Leyen, potrivit Cotidianul.