Infofinanciar > Info > Ne ducem în cap! Rata inflației a atins valoarea de 15,3% în luna august
Info

Ne ducem în cap! Rata inflației a atins valoarea de 15,3% în luna august

Piață, Sursă foto: unsplash.com
Sursă foto: unsplash.com

Potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei ajuns la 15,3% în luna august, procent aflându-se în creștere față de luna iulie, când inflația era de 15%.

Însă, potrivit specialiștilor, acest ritm de creștere lunar al inflației este în scădere. Astfel, preţurile de consum în luna august au crescut cu 0,6% față de luna iulie, în timp ce în luna iulie s-a înregistrat o creștere de 0,9% față de luna iunie, scrie Economedia.

„Rata anuală a inflaţiei în luna august 2022 comparativ cu luna august 2021 este 15,3%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2021 – august 2022) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2020 – august 2021) este 11,0%”, se arată într-un comunicat de presă publicat luni de INS.

Ce s-a scumpit cel mai mult față de luna august a anului 2021

a) gaze – 70,64%

b) cartofi – 54,34%

c) ulei comestibil – 49,68%

d) ulei, slănină, grăsimi – 46,73%

e) energie electrică, gaze şi încălzire centrală – 36,33%

f) făină – 34,28%

Se poate și mai rău

În cadrul unei conferințe de presă susținută pe data de 9 august 2022, Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR)  a declarat că inflația va avea creșteri și mai mari decât în prezent.

„Da, există mai rău de atât, să nu se îndeplinească această prognoză. Bineînţeles că există. (…) România a avut şi inflaţie de 200 – 300%, deci mai rău poate să fie, bineînţeles. Nu ne jucăm cu inflaţia, este o boală foarte periculoasă. Noi zicem că o aducem sub control”, a susținut Guvernatorul BNR.

În privința anotimpului friguros care se apropie cu pași repezi, Mugur Isărescu nu a reușit să-și creeze o imagine clară asupra a ceea ce urmează pentru români din punct de vedere financiar.

„Noi ne facem datoria aici să dăm inflaţia în jos şi cu ajutorul dumneavoastră, contează foarte mult şi atmosfera, şi Guvernul îşi va face datoria. Conlucrăm cu Guvernul şi vrem să conlucrăm şi cu dumneavoastră să mărim încrederea în economie şi în viitorul acestei ţări, să trecem şi peste iarna asta. Deocamdată trebuie să trecem peste toamnă”, a precizat Isărescu.

În cadrul unui dialog cu jurnalistul Florin Negruțiu de la Digi24 din data de 31 august 2022, Florin Cîțu, actualmente senator al României , l-a atacat pe Mugur Isărescu pentru că nu a acționat la timp în contextul creșterii inflației: „Trebuia să acționeze mai repede. BNR, de un an și ceva, ne tot spune că inflația va scădea, dar, de fiecare dată, realitatea infirmă estimările Băncii Centrale”.

De asemenea, Cîțu se așteapta ca acest ritm de creștere a inflației să aibă loc.

„În primul rând suntem astăzi aici, pentru mine nu este o surpriză și pentru mulți dintre colegii mei, pentru că am avertizat din ianuarie, că dacă vom merge în această direcție cu o creștere a cheltuielilor neproductive, zeci de promisiuni, vom ajunge la inflație mare, dobânzi mari și o încetinire a economiei”, a mărturisit Florin Cîțu în dialogul său cu Negruțiu.

Într-un clasament european al creșterii inflației din luna iunie, țara noastră se situa pe locul al 6-lea, după Estonia (22%), Lituania (20,5%), Letonia (19,2%), Bulgaria (14,8%) și Polonia (14,2%).