Românii care au avut ghinionul să aibă rate la bănci în ultimii ani au suferit un adevărat șoc în ultimele 12 luni, de la izbucnirea războiului din Ucraina, după ce sumele datorate băncilor aproape că s-au dublat. O serie de calcule recente arată cât au ajuns să plătească românii care a luat credite ipotecare de 50.000 de euro pe 30 ani.
Astfel, creșterea majoră a indicelui ROBOR și a IRCC-ului, văzut de mulți până acum drept colac de salvare , a dus la rate cu mult mai mari decât se așteptau cei care au luat credite, în special când vorbim de cele ipotecare.
BNR, despre tendințele pieții bancare din 2023
Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, a analizat vineri, 24 februarie, la fix un an de când a izbucnit războiul de la granița cu România, modul în care au fost afectate finanțele românilor în ultimul an, marcat de schimbările majore în piață. Acesta e explicat, în cadrul unui interviu pentru postul de televiziune Antena 3 CNN, care sunt tendințele pieței bancare românești în anul 2023, vorbind și de inflație și de evoluția ei.
„Spre finalul anului avem chiar o cifră de 7%. E un context grevat de o serie întreagă de necunoscute, care vin, în principal, ca și anul trecut, dintr-un conflict care a determinat schimbări majore pe piața energiei și a produselor alimentare. Dacă ne amintim cum a evoluat inflația anul trecut, în principal trasă în sus de prețurile la energie. Cel puțin în prima parte a anului, când am avut creșterile mari de inflație, energia a contat 70-80% din ponderea inflației. Apoi am avut un transfer rapid al acestor prețuri la energie în produsele alimentare. Lucru care se simte în continuare, și de aici avem în acest moment inflația ridicată,” a spus Dan Suciu, purtător de cuvânt al Băncii Naționale a României, la Antena 3 CNN.
Creștere moderată de prețuri, dar mai temperată decât în 2022
De asemenea, oficialul BNR, a mai explicat că în 2023 vom avea în continuare parte de o creștere de prețuri, dar mai moderată, fiind practic vorba de un ritm mai temperat decât cel înregistrat în 2022, când inflația a avut o medie de peste 16% după finalul lunii februarie, concomitent cu războiul dus de Rusia în Ucraina.
„Ne așteptăm să avem un an mai temperat anul acesta. Asta nu înseamnă că nu vom mai putea înregistra creșteri de prețuri, dar ritmul lor va fi mult mai temperat decât anul 2022, probabil cel mai complicat an din ultimul deceniu.”, a mai completat Suciu.
Ratele la bănci aproape că s-au dublat pentru creditele ipotecare
Totuși, în ultimul an, românii care au ales să își cumpere locuințe prin credite ipotecare au scos aproape dublu din buzunar până în prezent pentru a putea achita ratele la bănci. Un calcul recent realizat de sursa citată arată cât are de plătit în prezent un român care a contractat un credit în valoare de 50.000 de euro pentru o perioadă de 30 de ani, în funcție de indicele de care depinde, IRCC sau ROBOR, acestea ajungând la valori asemănătoare.
Astfel, pentru românii care au optat pentru indicele ROBOR, de la o rată de 1.583 lei pe lună în ianuarie 2022, aceștia au ajuns să aibă de plătit 2.286 lei pe lună în februarie 2023.
De asemenea, cei care dețin credite ipotecare bazate pe indicele IRCC au ajuns de la o rată de 1.292 lei pe lună în ianuarie 2022 la o rată de 2.049 lei pe lună în februarie anul curent.