Infofinanciar > Info > Ne pregătim de război? Armata cumpără sute de mii de rații de hrană pentru ”misiuni de luptă”. Suma alocată
Info

Ne pregătim de război? Armata cumpără sute de mii de rații de hrană pentru ”misiuni de luptă”. Suma alocată

Ne pregătim de război? Armata cumpără sute de mii de rații de hrană pentru ”misiuni de luptă”. Suma alocată
Sursa foto: dreamstime.com

Ne pregătim de război? Aceasta este întrebarea care apare logic după ultima mutare a Ministerului Apărării. Armata a lansat astăzi procedura de achiziție a rațiilor de hrană pentru soldați. Suma totală ajunge la aproape 90 de milioane de lei. Ceea ce atrage atenția la această procedură este faptul că bugetul zilnic pentru hrana unui soldat este de aproximativ 200 de lei. Asta în timp ce cel alocat unul bolnav din spitalele de stat este de doar 11 lei. Adică de 18 ori mai puțin.

În total, Armata vrea să cumpere peste 400.000 de rații de mâncare pentru soldații săi. Din documentul Ministerului Apărării reiese că un soldat are nevoie de 5000 de calorii zilnic, iar bugetul alocat pentru fiecare soldat este de 200 de lei pe zi fără TVA. Este vorba de mâncare specială, densă caloric și care rezistă la intemperii. Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militara 01020 din Dej, intenționează să cumpere rații individuale de luptă, în valoare de 66.387.160,62 de lei. Procedura de achiziție a fost lansată, astăzi, iar ofertele sunt așteptate până pe 31 august. Criteriul de atribuire al licitației va fi cel mai bun raport calitate – preț. La 200 de lei, cât este estimat bugetul zilnic pentru mâncare al unui soldat, rezultă că forțele terestre vor achiziționa peste 330.000 de porții.

Forțele Aeriene cumpără 90.000 de porții

Și Forţele Aeriene Române vor să cumpere 90.000 de raţii individuale de luptă la standarde NATO, lansând altă procedură de licitaţie deschisă, prin Unitatea Militara 01836. Ministerul Apărării Naţionale intenționează să cumpere, prin Unitatea Militară 01836, până la 90.000 de raţii individuale de luptă pentru militarii din Forţele Aeriene Române. Valoarea totală a acordului este estimată la 20.000.000 de lei, plus TVA. Autoritatea contractantă delegată este Unitatea Militară 01836 Otopeni, însă produsele vor fi livrate la U.M. 01991 Târgșoru Nou, scrie știridiaspora.ro.

În documentele licitaţiei se explică ce trebuie să conţină „raţiile individuale de luptă pentru personalul care execută misiuni de luptă” ce vor fi livrate „fără apă minerală sau comprimate pentru dezinfectarea apei”. Practic, în documentul Apărării se vorbește despre un potențial război. Acestea vor fi achiziţionate separat, cel mai probabil. „În cadrul propunerii tehnice ofertantul va depune minim 3 meniuri (variante) pentru raţiile individuale de luptă”, se arată în caietul de sarcini al licitaţiei.

De 18 ori mai mult decât un bolnav

Sumele alocate pentru rațiile soldaților par foarte mari dacă este să le compărăm cu cele alocate unul bolnav din spitalele de stat. În acest moment, bugetul pentru hrana unui bolnav este de 11 lei pe zi, urmând a fi mărită din luna iulie la 22 de lei pe zi.

În momentul de față, Armata României se bazează pe aproximativ 70.000 de militari. Forțele Aeriene au la dispoziție 140 de aeronave, printre care avioane de luptă, avioane-școală și elicoptere. O situație ceva mai bună este la Forțele Terestre, acolo unde militarii au în dotare 1.400 de blindate și aproximativ 700 de tancuri. Forțele Navale sunt însă cele mai defavorizate. Marinarii militari se bazează doar pe patru corvete vechi și trei fregate. România nu are elicoptere de atac, submarine, distrugătoare sau portavioane.