„La Academia Națională de Apărare (NDA), am fost învățați detalii fine ale strategiei militare folosite de națiunile beligerante pentru a obține victoria în timpul celor două războaie mondiale. Cea mai izbitoare asemănare a fost faptul că ambele războaie mondiale au rezultat din dorința de a stabili supremația regională și globală doar de către „oamenii albi”, delcarația aparține comandantului Srivastava. Acesta a zburat pe avioanele MiG-21 și 29. În momentul de față este un instructor de zbor calificat. A comandat escadrila MiG-21. Este membru al personalului de conducere la DSSC Wellington și instructor șef la Colegiul de Război Aerian.
Națiunile asiatice și africane au fost absorbite în luptă pentru că majoritatea țărilor erau conduse de „albi”. Menționarea Australiei a apărut rareori, cu excepția faptului că a fost folosită ca o colonie pentru reabilitarea „cetățenilor britanici excepționali”, care au fost selectați de sistemul judiciar britanic.
Marile războaie mondiale
Numeroase cauze, și anume militarismul, ultranaționalismul și chiar asasinarea unor personalități proeminente, au dus la declanșarea războiului. Cu toate acestea, în cazul ambelor războaie mondiale, un numitor comun a fost formarea de alianțe sau tratate între un grup de națiuni, care urmăreau să se opună sau să controleze influența unei alte națiuni sau grup de țări.
Unul dintre cele mai cunoscute tratate a fost Tratatul de la Versailles, semnat pentru a pune capăt Primului Război Mondial în 1919. Mulți istorici au relatat că acest tratat nu a fost unul de pace. În schimb, acesta a fost cauza principală a celui de-al Doilea Război Mondial. Tratatul a impus restricții severe Germaniei, în așa măsură încât germanii s-au simțit umiliți, ceea ce a dus la nașterea culturii naziste și la ascensiunea lui Hitler. Restul este istorie.
Cel de-al Doilea Război Mondial s-a încheiat datorită celui mai inuman act comis de SUA prin decizia de a lansa bomba atomică asupra orașelor japoneze la 6 și 9 august 1945. SUA, pe atunci componentă a puterii aliate, a recurs la cea mai indiscretă acțiune militară din istoria omenirii pentru a testa efectele ultimei arme de distrugere în masă.
De ce a bombardat SUA Japonia la aproape 3000 km de teritoriul continental al SUA? De ce nu au decis SUA să bombardeze Germania, liderul puterilor Axei? A fost „culoarea pielii” un factor determinant între Japonia și Germania?
După cel de-al Doilea Război Mondial, au avut loc trei evenimente internaționale importante. Acestea au fost crearea Organizației Națiunilor Unite și nașterea celor mai importante două alianțe militare, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord și Pactul de la Varșovia. Șaptezeci și cinci de ani mai târziu, ONU există fără nicio influență benefică în afacerile internaționale. NATO este „în moarte cerebrală”, după cum a afirmat cancelarul german demisionar Angela Merkel, iar Pactul de la Varșovia s-a stins după dezintegrarea Uniunii Sovietice.
SUA a realizat noi alianțe: QUAD, AUKUS și CHIP4
Numeroase tratate și alianțe noi au luat naștere pe tot globul, în principal pentru dezvoltarea economică a regiunii prin creșterea schimburilor comerciale și împărțirea surplusului de resurse cu țările vecine.
Trei alianțe relativ recente sunt în esență uniuni militare menite să limiteze influența în creștere a Chinei. Acestea sunt QUAD (membri: SUA, Japonia, Australia și India), AUKUS (membri: Australia, Regatul Unit și SUA) și CHIP 4 (Japonia, Coreea, Taiwan și SUA).
SUA a fost forța care a pus lucrurile în mișcare pentru toate aceste trei alianțe. SUA avea nevoie de India pentru a întineri QUAD, aproape „dispărută și moartă”, dar SUA au trecut cu vederea India în mod convenabil în timpul formării alianței CHIP 4. QUAD a fost inactivă timp de peste un deceniu, Japonia și Australia fiind dezinteresate să facă parte din alianță. Creșterea treptată a intensității războiului comercial dintre SUA și China, care a atins un vârf în ultimele luni ale președinției lui Donald Trump, a forțat SUA să convingă Japonia și Australia să se alăture și să participe activ la activitățile QUAD alături de India.
Strategii militari din întreaga lume au devenit conștienți de o realitate crudă: China nu poate fi stăpânită decât dacă India face parte din alianță. Poziția unică a Indiei pe glob este punctul forte al acestei țări. Politica declarată a SUA privind alianțele continuă să fie guvernată de paradoxul „dacă nu ești cu noi, ești împotriva noastră”.
Până în prezent, poziția Australiei în ceea ce privește proliferarea nucleară a fost aceea de limitare. Cu toate acestea, schimbarea bruscă și peste noapte a deciziei Australiei de a achiziționa submarine cu propulsie nucleară de la SUA este o chestiune îngrijorătoare.
Anularea acordului cu Franța este o chestiune financiară cu o semnificație strategică nesemnificativă sau chiar inexistentă. Reacția violentă și volatilă a Franței la anularea acordului s-a evaporat în timp util. SUA a aplicat un plan important, prin decizia de a cumpăra submarine franceze Barracuda și de a le „dona” Vietnamului.
Cu toate acestea, Australia nu a trebuit să adere la o nouă alianță militară pentru a cumpăra submarine nucleare americane. În acest context, Australia a surprins întreaga lume prin aderarea la AUKUS. Prin această acțiune, a atras nu numai mânia Chinei, ci și a „prietenului și aliatului său de încredere” Franța. Formarea AUKUS creează premisele unui al Treilea Război Mondial, ceea ce poate fi involuntar.
AKUS, alianță strategică indo-pacifică
Supărarea Franței față de Australia și SUA provine din pierderea unor contracte de aproape 100 de miliarde de dolari pentru fabricarea a 12 submarine diesel-electrice. Printr-o mișcare abilă, SUA a smuls contractul de la Franța, promițând să furnizeze submarine cu propulsie nucleară Australiei. Franța a ripostat violent, în limbaj diplomatic, prin retragerea ambasadorilor săi din Australia și SUA.
Comportamentul duplicitar al Franței ar fi destul de evident dacă am examina reacția țării la câteva probleme internaționale de interes global. Oare acțiunile recente ale Chinei de a zdrobi libertatea în Hong Kong și de a declara Marea Chinei de Sud drept teritoriu chinezesc au determinat Franța să-și retragă ambasadorul din China? Răspunsul este nu. Invazia rusă în Ucraina a iritat oare Franța în timpul primei etape a războiului? Nu. Prin urmare, comportamentul prudent al Franței indică fragilitatea relațiilor dintre națiunile cu „piele albă”. Ar fi reacționat Franța în mod similar la formarea AUKUS dacă nu i s-ar fi smuls contractul pentru submarine, iar Franța ar fi făcut și ea parte din AUKUS?
Decizia lui Joe Biden a înfuriat Franța și întreaga Uniune Europeană. Ceea ce este însă surprinzător este faptul că SUA a calificat AUKUS drept o alianță strategică indo-pacifică fără ca India să facă parte din AUKUS. O privire generală va dovedi acest lucru dacă se trasează legături care unesc Australia, Regatul Unit și SUA.
Așa cum era de așteptat, China a reacționat violent, cel puțin în limbaj diplomatic. Una dintre declarațiile făcute de un reprezentant al Ministerului chinez de Externe sună astfel „Dacă Australia îndrăznește să provoace China în mod mai flagrant din această cauză, sau chiar să găsească o vină din punct de vedere militar, China o va pedepsi fără milă. Astfel, trupele australiene vor fi, de asemenea, cel mai probabil, primul lot de soldați occidentali care își vor pierde viața în Marea Chinei de Sud”.
Subiectul principal, cel al proprietății asupra Mării Chinei de Sud (SCS) merită o analiză. În 1940, un geograf chinez a tipărit o hartă a Mării Chinei de Sud cu o linie în formă de U. Dacă se acceptă autenticitatea liniei, China deține aproape 90% din Marea Chinei de Sud. Împreună cu dispozițiile Convenției Națiunilor Unite privind dreptul mării (UNCLOS) și cu insulele artificiale nou create în SCS, pe care China le numește teritoriul său suveran, întreaga SCS devine teritoriu chinezesc.
Dispute în legătură cu Marea Chinei de Sud
În ultimii 70 și ceva de ani (1940-2010), nu a existat aproape nicio opoziție față de pretențiile chineze în SCS. Problema SCS a devenit știre doar după ce Curtea Permanentă de Arbitraj (PCA) a pronunțat o hotărâre în favoarea Filipinelor în urmă cu câțiva ani. Se știe că activitatea chineză de creare a insulelor artificiale a început cu mai mult de un deceniu în urmă.
Nicio țară nu a evidențiat vreodată problemele legate de Operațiunile de Libertate de Navigație (FONOPS) în SCS și opoziția Chinei față de tranzit. Abia în ultimii ani (în special după izbucnirea COVID-19 în decembrie 2019), Australia, SUA și alte națiuni „cu pielea albă” au ridicat problema suveranității chineze în SCS. Vietnam, Filipine, Brunei, Malaezia și Taiwan au dispute cu China în legătură cu pretențiile chinezești privind SCS.
Dar nici măcar aceste națiuni nu au ridicat problema liniei Nine Dash cu aceeași intensitate ca în ultimii ani. Problema a devenit proeminentă atunci când, în 2009, China a inclus o hartă care marca linia în formă de U și documentele prezentate la ONU în timpul unei dispute cu Vietnamul. Motivul principal al disputei se referă la proprietatea asupra insulelor Paracel și Spratly.
Inițial, linia Nine Dash a fost linia Eleven Dash concepută de geograful chinez Yang, care a denumit fiecare rocă și a numit-o SCS. Revista Time Magazine a publicat un reportaj despre SCS în 1947. Cu toate acestea, în 1952, linia Eleven Dash a devenit linia Nine Dash când președintele Mao-Tse-Tung (în prezent Mao Zedong) a acceptat faptul că Golful Tonkin aparținea Vietnamului. Cu toate acestea, forma de U a liniei a rămas. Fiecare liniuță reprezintă linia mediană dintre insulele din SCS și marile mase terestre din jurul acestora. Punctele fierbinți actuale sunt multiple la nivel mondial.
Puncte de focalizare la nivel mondial, tensiuni puternice între națiuni
Confruntarea dintre Rusia și Ucraina: Confruntarea dintre Rusia, SUA și NATO este cea mai explozivă problemă din prezent. Rusia a anunțat deja utilizarea armelor nucleare în cazul în care sprijinul militar acordat Ucrainei de către națiunile NATO conduse de SUA va continua. Ultimul cui în sicriu va fi admiterea Ucrainei în NATO. În ciuda asigurărilor verbale ale SUA că NATO nu se va deplasa spre est, aderarea Finlandei și Suediei este luată în considerare, dar cu obiecția Turciei și Ungariei.
Conflictul Iran-Israel pe tema capacității nucleare a Iranului: Sunt în curs de desfășurare noi discuții privind relansarea Planului comun de acțiune (JCPOA). Indiferent de rezultat, Israelul nu va mai aștepta și va lua măsurile adecvate pentru a împiedica Iranul să producă uraniu de calitate militară. Iranul va riposta, ceea ce va duce la acordarea de asistență americană Israelului, atingând astfel spectrul războiului.
Amenințarea chineză la adresa Taiwanului: Incursiunea repetată pe teritoriul taiwanez de către formațiuni mari de avioane de vânătoare nu are doar scopul de a face o demonstrație de forță, ci și de a colecta informații de semnal (SIGINT) în vederea unei posibile lovituri. Elementele de atac ale Forțelor Aeriene din Taiwan sunt răspândite în patru baze. Nu poate fi exclus un asalt aerian al Chinei pentru a neutraliza aceste patru baze aeriene, în ansamblu cu un asalt pe coastele vestice.
Atitudinea beligerantă a Coreei de Nord: Testarea continuă a diferitelor SSM (inclusiv clasa ICBM) reprezintă o preocupare. Coreea de Nord este pregătită să efectueze al șaptelea test nuclear în orice moment. China continuă să susțină Coreea de Nord. Prezența militară rusă și americană în Orientul Mijlociu: Orientul Mijlociu arde în continuare. Forțele americane sunt încă în Siria. Evacuarea din Afganistan și Irak s-a datorat presiunii publice din SUA.
Rolul Indiei în QUAD
Participarea activă a Indiei la QUAD merită o analiză. QUAD este o alianță militară cu alte trei națiuni care s-au opus în mod constant poziției Indiei în două chestiuni vitale: Jammu, Kashmir și trecerea Indiei la energia nucleară. Abordarea duplicitară a Australiei este cea mai proeminentă în această privință.
SUA este singura națiune care a folosit arme de distrugere în masă. Opoziția japoneză față de opțiunea nucleară este de înțeles, fiind singura țară care a suferit distrugeri din cauza unei arme nucleare. Termenul Indo-Pacific a devenit cea mai discutată problemă strategică.
Geografia permite Indiei nu numai să își protejeze interesele în Oceanul Indian, ci și să controleze traficul prin cea mai importantă cale navigabilă de pe glob. O amenințare, dacă va exista, se va dezvolta din porturile pakistaneze. Patru porturi pakistaneze importante, Jiwani, Gwadar, Pasni și Ormara, vor reprezenta un pericol dacă Pakistanul va permite Marinei adversarilor indieni să opereze. Cu toate acestea, toate cele patru porturi se află în raza de acțiune a IAF și pot fi neutralizate. SUA folosește ca sprijin India pentru a limita China.
Nu vom ști niciodată cine a fost responsabil pentru prăbușirea avionului în care călătorea Dr. Homi Bhabha. Națiunile cu „pielea albă” nu se gândesc de două ori înainte de a lansa o rachetă asupra unui avion de linie, fie că este vorba de un KAL OO7 al Rusiei sau de un avion de linie iranian al SUA în timpul Războiului din Golf.
India și China își vor rezolva în scurt timp diferendele pe cale amiabilă, deoarece conflictul reciproc va fi în detrimentul ambelor națiuni. Blocajul din Valea Galwan trebuie privit ca o binecuvântare. A permis Indiei „să își flexeze mușchii” pentru a-și proteja integritatea teritorială. China și India trebuie să își reconcilieze diferendele. Orice încercare de a dovedi superioritate una față de cealaltă nu va fi productivă. India trebuie să rămână departe de intenția SUA de a încolți China, prin plasarea Indiei în față, în calitate de membru QUAD.
Spre deosebire de Primul și al Doilea Război Mondial, care au fost purtate în esență pentru supremația globală de către „pieile albe”, cel de-al Treilea Război Mondial ar putea fi purtat pe baza menținerii supremației culorii pielii.
Formarea AUKUS și furnizarea de submarine nucleare de către SUA pentru Australia se numără printre cele mai teribile decizii strategice. Războiul Rusia-Ucraina s-a transformat acum în Rusia vs. NATO și SUA. Reuniunea miniștrilor de externe ai G-20 de la Delhi din 3 și 4 martie a fost semnificativă din mai multe motive. Secretarul de stat al SUA, Anthony Blinken, a declarat că vor exista consecințe dacă China va sprijini Rusia din punct de vedere militar. China reacționează în mod negativ la astfel de amenințări. Astfel, lumea se îndreaptă încet, dar sigur, spre un posibil conflict global, conform Eurasiantimes .
