Infofinanciar > Info > Ne taie centralele de apartament și ne bagă la cheltuieli uriașe. Noile cerințe UE
Info

Ne taie centralele de apartament și ne bagă la cheltuieli uriașe. Noile cerințe UE

centrale, sursa romania libera
sursa romania libera

O nouă decizie UE. Sistemele de încălzire care utilizează combustibil fosil ar putea fi istorie. Europarlamentarul Cristian Terhes a anunțat că România va implementa o nouă directivă a Comisiei Europene. Aceasta prevede faptul că statele nu vor mai putea da autorizație de funcționare clădirilor care folosesc sisteme de încălzire pe bază de resurse fosil. Noua directivă trebui să fie implementată la 24 de luni de la intrarea acesteia în vigoare.

Astfel, vor primi autorizație doar imobilele care folosesc sisteme electrice sau panouri solare. Acest lucru duce la scoaterea din utilizare a centralelor pe gaz. Românii care au sisteme neconforme acestor reguli, vor trebui să găsească o metodă de a se alinia cu noile reglementări. Acest proces va scoate din buzunarele românilor o sumă foarte mare de bani.

Vor fi scoase din uz centralele de apartament

Această inițiativă a apărut din dorința Bruxelles-ului de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030, comparativ cu nivelurile din anul 1990. În această direcție, se dorește eliminarea centralelor pe gaz, care se regăsesc într-un  procent extrem de mare în casele românilor.

„Directiva a fost inițiată de CE la finalul anului 2021. Obiectivul, a spus presa la acea vreme, e să elimine acele centrale pe gaz. Miniștrii de atunci au ieșit să infirme, dar o să vedeți că exact asta o să se întâmple. Această directivă va influența viața și buzunarele romanilor. Și clădirile noi care se vor construi, dar și cele care vor fi renovate vor avea de suferit” a declarat Cristian Terhes.

Factorul economic este principala îngrijorare a acestor noi reguli. Cetățenii vor trebui să scoată din buzunar sume uriașe pentru a schimba sistemul de încălzire din locuințe. Dar și la nivelul țării există probleme majore. „Daca Romania și-a închis minele, termocentrala Mintia a fost închisa, se lucrează și la închiderea Complexului energetic Oltenia, de unde vine curentul ăla? Acum importăm 20% din necesarul de care avem nevoie. ”  afirmă europarlamentarul.

Inițiativă dificilă pentru populația săracă

Această implementare este dificilă pentru populația cu venituri mici. România se luptă cu fenomenul sărăciei, iar astfel de implementări nu vor putea fi abordate de unii oameni care nu își permit să trăiască în locuințe cu încălzire modernă.

„Grupurile Renew Europe și PES au votat pentru. Cei care vor fi cei mai afectați sunt exact cei săraci. Cei care nu își permit să trăiască în case cu încălzire modernă, cei care locuiesc la țară. Principalii și singurii perdanți sunt oamenii cu precădere săraci, iar câștigătorii sunt puținii oameni bogați care au ajuns acum să deschidă fabrici de panouri foto-voltaice, dau de lucru românilor”, a afirmat Terhes.

Potrivit europarlamentarului, există o altă implementare a UE care trezește probleme. Se dorește implementarea digitalizării identității. Acest lucru constă într-o aplicație pe telefon care va conține toate datele medicale personale și fiscale ale fiecărui individ.

„Dacă portofelul european trece, se transformă UE dintr-un spațiu al libertății, într-o închisoare pentru că nu vei mai putea cumpăra, nu vei mai putea vinde nimic. Portofelul e o aplicație pe telefon. Toate datele medicale, personale, fiscale – toate vor fi accesibile, la un click distanță de absolut orice, și de instituții europene”, conform Realitatea.net .