Cancelarul austriac Karl Nehammer nu acceptă aderarea completă a României la Spațiul Schengen,
Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a fost prezent la finalul săptămânii la Congresul PPE de la București. Cu această ocazie, el a avut întâlniri cu premierul Ciolacu și peședintele Iohannis.
„În cadrul călătoriei mele în România a avut loc și o întâlnire cu președintele României Klaus Iohannis în program. România este un partener important al Austriei. Companiile noastre sunt puternic implicate în România și creează mii de locuri de muncă acolo”, a postat cancelarul pe contul de sociale media.
Nehammer a comentat și vizavi de așteptările României referitor la aderarea la Spațiul Schengen. „Printre altele, am vorbit foarte deschis și despre obiecțiile austriece față de extinderea rapidă a Schengen. Poziția Austriei rămâne clară și neschimbată: Momentan sistemul Schengen nu funcționează, deci nu poate fi extins”, a scis cancelarul, potrivit digi24.
De altfel, Nehammer a reiterat la congresul PPE argumentele împotriva aderării României și Bulgariei.