Infofinanciar > Info > Neînțelegeri pe pensii! Recalcularea ar putea duce, de fapt, la venituri mai mici
Info

Neînțelegeri pe pensii! Recalcularea ar putea duce, de fapt, la venituri mai mici

Neînțelegeri pe pensii! Recalcularea ar putea duce, de fapt, la venituri mai mici
sursă foto: arhiva companiei

La momentul de față, specialiștii din cadrul Ministerului Finanțelor lucrează la creșterea veniturilor în cazul seniorilor cu pensii mici. Căci, aceștia riscă să rămână cu mai puțini bani, asta chiar dacă primesc deja sume mici.

Acest anunț a fost făcut recent de către șeful Guvernului, Marcel Ciolacu. Printre altele, premierul a specificat faptul că este în proces de analiză pocedeul de creștere a pragului de impozitare. De asemenea, se ia în calcul chiar și eliminarea acestuia în cazul a numeroase penii din România. Mai multe detalii ar urma să fie anunțate ulterior, a transmis Marcel Ciolacu.

Neînțelegeri pe pensii

Publicația Mediaflux citează surse guvernamentale și ministeriale ce spun că la momentul de față există două variante aflate în proces de analiză. Astfel, conform surselor citate, una dintre aceste obțiuni ar face referire la un sistem de deduceri fiscale pentru pensiile ce depășesc suma de 2.000 de lei, dar care nu ajung peste 3.000 de lei.

Se oferă și un exemplu în acest sens și se menționează faptul că, pentru a nu elimina impozitul, lucru ce ar duce la răsfrângerea și în cazul pensiilor mari, echipa de la Ministerul de Finanțe va veni cu mai multe deduceri fiscale ce se vor aplică doar celor cu pensii mici.

Recalculare și venituri mai mici

Mai departe, o a două variantă luată în considerare de către oficiali, dar și cea care ar fi mai ușor de pus în aplicare, este cea a acordării unor bonificaţii pe anumite praguri de pensii. Este vorba despre un procedeu similar cu cardurile pentru energie, transmit sursele guvernamentale. Dacă se va merge pe această soluție, ar putea fi acordate sume în fiecare lună, sume neimpozabile pentru pensionarii cu venituri peste pragul de 2.000 de lei.

Chiar și așa, forma finală va rezulta după finalizarea procesului de analiză făcută de către echipa de la Ministerul de Finanțe. La momentul actual, se estimează că sunt aproximativ 2.000.000 de pensionari cu pensii ce nu depășesc suma de 2.000 de lei. Însă, după ce se va aplica recalcularea din septembrie, numeroase venituri vor trece de pragul de 2.000 de lei. Iar în acest caz, aceste venituri se vor încadra la creșterea anunțată de premierul Ciolacu.

Astfel, la momentul de față există aproximativ până la 1.200.000 de pensionari ce primesc lunar pensii între valorile de 2.000 și 3.000 de lei. Iar o parte dintre ei, după ce se va aplica recalcularea din luna septembrie, se va depăși suma de 3.000 de lei. În astfel de cazuri, Guvernul și Ministerul de Finanţe analizează în continuare pragul până la care să intervină cu reducerea impozitării. Conform surselor citate, acesta poate fi reprezentat de 3.000 de lei, poate chiar 3.500 de lei, scrie Mediaflux.