Infofinanciar > Lumea la zi > Nemții repară ce a stricat Macron în China. Ministrul german de Externe face o vizită de „control al daunelor”
Lumea la zi

Nemții repară ce a stricat Macron în China. Ministrul german de Externe face o vizită de „control al daunelor”

Nemții repară ce a stricat Macron în China. Ministrul german de Externe face o vizită de „control al daunelor”
Sursă foto: ndtv.com

Annalena Baerbock, ministrul de externe al Germaniei începe azi o vizită în China cu scopul de a reafirma o politică comună a Uniunii Europene față de Beijing, la câteva zile după ce remarcile președintelui francez Emmanuel Macron au sugerat dezordine în abordarea continentului față de superputerea în ascensiune.

Emmanuel Macron a provocat o reacție puternică în Statele Unite și în Europa atunci când a cerut Uniunii Europene să reducă dependența față de SUA și a avertizat că nu trebuie să fie atrasă într-o criză privind Taiwanul determinată de „un ritm american și o reacție exagerată a Chinei”.

Mulți politicieni, diplomați și analiști europeni au văzut comentariile lui Macron într-un interviu acordat publicației Politico și cotidianului francez Les Echos ca pe un cadou pentru ceea ce ei au numit obiectivul Beijingului de a desființa unitatea transatlantică.

Drept urmare, miza călătoriei inaugurale a ministrului german de externe Annalena Baerbock a crescut, mulți membri UE sperând că Berlinul va folosi această oportunitate pentru a stabili o linie clară și unitară a UE cu privire la China, au declarat analiștii.

Efectele vizitei lui Macron sunt de amploare

Emmanuel Macron a fost considerat de diplomația SUA și UE ca adoptând o linie slabă în ceea ce privește Taiwanul, avertizând că Europa nu ar trebui să se lase „prinsă în crize care nu sunt ale noastre” – deși biroul său a insistat că nu aceasta a fost intenția sa și că poziția sa privind Taiwanul și China nu s-a schimbat.

„Acum este vorba despre controlul daunelor într-o mare măsură … Dar norul vizitei lui Macron este foarte mare și încă este foarte neclar cum va evolua acest echilibru în final”, a declarat pentru Reuters Alicja Bachulska, cercetător în domeniul relațiilor China-UE la Consiliul European pentru Relații Externe din Varșovia.

Chiar și fără remarcile lui Macron, călătoria ar fi fost delicată pentru Baerbock, care a fost mai dură față de China decât cancelarul Olaf Scholz și care elaborează o politică privind China menită să reducă dependența economică a Germaniei de Beijing.

” Baerbock a fost oarecum percepută ca fiind o scandalagioaică. Aș fi surprins dacă acest lucru nu va juca un rol în vizita ei”, a declarat pentru Tim Ruehlig, expert în China la Consiliul German pentru Relații Externe.

Care sunt mesajele-cheie ale diplomației germane

Baerbock trebuie acum să clarifice poziția Germaniei cu privire la Taiwan în timpul vizitei sale, a declarat parlamentarul german de politică externă Nils Schmid, adăugând că remarcile lui Macron au distrus un impuls sperat pentru o politică europeană comună privind China.

Ministrul de externe urmează să se întâlnească cu omologul său Qin Gang și cu cel mai înalt diplomat chinez, Wang Yi, în timpul călătoriei de două zile.

Vorbind înaintea vizitei sale, Baerbock a declarat că în fruntea agendei sale se va afla reamintirea responsabilității Chinei de a influența Rusia pentru a pune capăt invaziei sale în Ucraina și sublinierea convingerii europene comune că o schimbare unilaterală a status quo-ului în Strâmtoarea Taiwan ar fi inacceptabilă.

Viziunea Europei asupra Chinei ca partener, concurent și rival sistemic reprezintă busola politicii sale, a adăugat ea.

„Este clar pentru mine că nu avem niciun interes în decuplarea economică… dar trebuie să analizăm mai sistematic riscurile dependențelor unilaterale și să le reducem”, a declarat Baerbock, citată de Reuters.