Infofinanciar > Lumea la zi > Nemții și-au impus cuvântul! Se schimbă legea mașinilor care emit CO2
Lumea la zi

Nemții și-au impus cuvântul! Se schimbă legea mașinilor care emit CO2

Nemții și-au impus cuvântul! Se schimbă legea mașinilor care emit CO2
Sursă foto: newsingermany.com

Comisia Europeană a acceptat cererile Berlinului. Mașinile cu anumite motoare pe combustie vor putea fi vândute și după 2035, în ciuda faptului că, inițial, era propusă interzicerea unor astfel de comercializări.

Nemții au schimbat cursul

Completările aduse de Germania la regulamentul care nu permitea vânzarea mașinilor noi cu motor pe combustie după anul 2035, au fost aprobate de Comisia Europeană. Oficialii au dăcut un anunț conform căruia, de acum, se va aproba tranzacția mașinilor care folosesc presupușii carburanți ecologici și ulterior anului 2035, potrivit Agerpres.

„Am ajuns la un acord cu Germania cu privire la utilizarea viitoare a combustibililor ecologici în autoturisme”, a comunicat prin intermediul platformei Twitter, Frans Timmermans,  vicepreşedintele Comisiei Europene.

„Vehiculele echipate cu motoare pe combustie vor putea fi înmatriculate şi după 2035, dacă utilizează exclusiv carburanţi neutri din punct de vedere a emisiilor de CO2„, a adăugat ministrul german al Transporturilor, Volker Wissing.

Înntr-un ritm alert, Uniunea Europeană va încerca să adopte schimbările ce privesc standardele de dioxid de carbon ale automobilelor. Se vor urma pașii prevăzuți în lege pentru o reglementare care oferă posibilitatea de a acorda statutul de neutralitate în ce privește emisiile de CO2 ale automobilele utilizatoare de combustibil ecologic,

În anul precedent, ulterior multor negocieri și dezbateri pe parcursul mai multor luni, Parlamentul European și Executivul comunitar, alături de statele care fac parte din UE s-au pus de acord ca termenul limită pentru retragerea mașinilor emițătoare de CO2 să fie anul 2035. Din cauza noilor reglementări, comercializarea mașinilor noi cu motoare pe combustie după anul 2035 va deveni imposibilă.

Însă, datorită intervenției de ultim moment a Germaniei de luna trecută, a fost amânată principala politică a blocului comunitar ce avea în vedere grăbirea tranziției europei la mașini electrice. Condiția impusă de Berlin pentru a putea continua vânzările mașinilor noi cu motoare pe combustie, a fost aceea conform căreia acestea trebuie să utilizeze carburant sintatic, mai ales vehiculele care au greutate mare și camioanele destinate transportului, potrivit digi24.ro.

Parlamentul European, împotriva Germaniei

În termenii acordului final încheiat de șeful de cabinet al lui Timmermans, Diederik Samsom, consultat de POLITICO, este precizată posibilitatea Comisiei de a redeschide textul legii privind interzicerea motoarelor, dacă legislatorii UE reușesc să oprească introducerea unei anexe tehnice care ar face loc pentru combustibilii electronici alături de standardele de CO2 convenite. Redeschiderea textului propunerii de lege este o mișcare la care se opun în mod fundamental Parlamentul European și țările cu viziuni ecologiste.

Esența impasului a fost că Germania a cerut un limbaj juridic obligatoriu care să garanteze încercarea Comisiei de a găsi o modalitate satisfăcătoare cererilor Berlinului, chiar dacă Parlamentul European sau instanțele de judecată vor bloca orice modificări sau anexe juridice la legislația privind emisiile zero din 2035, care acoperă autoturismele și camionetele.

În declarație, Samsom a promis că în această toamnă Comisia va publica propunerea sa completă privind combustibilii electronici sub forma unui așa-numit act delegat. În practică, acest lucru înseamnă că legislația originală 2035 va fi aprobată în primă fază, oferind Comisiei Europene o victorie esențială, dar pregătește o luptă viitoare asupra completărilor tehnice necesare pentru a satisface Berlinul, conform politico.eu.