Neptun Deep a primit acordul de mediu. Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Constanța a emis acordul de mediu pentru începerea extragerii gazelor din Marea Neagra.
Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, a declarat că forajul va începe în anul 2025 și că firma este în grafic în ceea ce privește primele livrări de gaze în 2027.
„Am făcut progrese mari în dezvoltarea proiectului nostru de referinţă – unul transformator pentru OMV Petrom, dar şi pentru România şi pentru regiune, datorită rolului său în tranziţia energetică şi pentru securitatea aprovizionării cu energie”
Neptun Deep a primit acordul de mediu
După ani de evaluare s-a luat decizia finală de a se investi în acest proiect. Acesta a intrat în iunie 2023 în faza de dezvoltare. Contractele majore de execuție au fost acordate unor companii care își desfășoară activitatea la nivel global.
Este o echipă excelentă, cu oameni care au realizat cu succes proiecte importante în ape de mare adâncime în toată lume. Au fost efectuate lucrări în Marea Nordului, Noua Zeelandă, Australia, Golful Mexic.
Se lucrează în paralel în mai multe direcții. De la autorizații și contracte până la instalare și foraj. Unele lucrări se desfășoară în România, altele, precum fabricare, au loc în Italia și Indonezia. Exista un număr numeros de locații unde sunt efectuate diferite lucrări ale proiectului.
Când vor începe forajele
Se preconizează ca primele foraje să aibă loc începând cu anul 2025. Astfel compania este în grafic pentru a livra primele cantități de gaze naturale în anul 2027. Livrările vor fi în limita bugetului anunțat de până la 4 miliarde de euro.
Cantitatea de gaze care se estimează a fi extrasă se ridică la 100 de miliarde de metri cubi de gaze. Această cifră este echivalentul consumului României pe aproximativ nouă ani. Cantitățile extrase vor fi împărțite în mod egal între Romgaz și Petrom. Prin urmare, România va fi cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană.
Obiectivul proiectului Neptun Deep este dezvoltarea de gaze naturale din zăcămintele Pelican Sud și Domino. Acestea sunt localizate în zona platoului continental la o adâncime de aproximativ 130 de metri, respectiv la aproximativ 1000 de metri.
Valoarea totală a investiției în proiectul Neptun Deep este de aproximativ 4 miliarde de dolari americani. Conform programului, construcția și instalarea infrastructurii proiectului, cât și lucrările de foraj, durata pentru finalizare este de aproximativ 3 ani.
Infrastructura necesară include 10 sonde și 3 sisteme de producție submarine. Platforma își generează singură energia electrică, astfel, funcționează la cel mai înalt nivel în ceea ce privește protejarea mediului, potrivit mediaflux.