Infofinanciar > Lumea la zi > Netanyahu, favorit pentru a redeveni premier al Israelului! Ce spun ultimele sondaje
Lumea la zi

Netanyahu, favorit pentru a redeveni premier al Israelului! Ce spun ultimele sondaje

Netanyahu, favorit pentru a redeveni premier al Israelului! Ce spun ultimele sondaje
Sursa foto: Middle East Eye

În Israel vor urma alegerile pentru viitorul premier al statului în luna octombrie a acestui an. Cel mai recent sondaj arată faptul că Netanyahu este favorit pentru ocuparea funcției de premier al Israelului, din nou. 

Sondajul arată faptul că blocul politic al lui Netanyahu a avut doar cu 59 de locuri fără includerea partidului Spiritului Sionist, care se află sub conducerea lui Ayelet Shaked, politician israelian.

Astfel, partidul Likud va obține 33 de locuri, urmat de Yesh Atid cu 25 de locuri, Albastru și Albastru – Noua Speranță și Partidul Sionist Religios cu câte 10 locuri fiecare și Shas cu nouă locuri.

Conform jpost.com, între timp, United Torah Judaism și Labor ar obține șapte locuri. Yisrael Beytenu ar obține cinci locuri, iar Ra’am și Spiritul Sionist patru. Partidul Meretz nu ar depăși pragul electoral.

Astfel, sondajul arată faptul că blocul susținător al lui Benjamin Netanyahu este în cursă cu blocul susținător al lui Lapid, ministrul de Externe al Israelului. Este încă neclar cu cine va sta partidul Spiritul Sionist, întrucât dacă acesta se va alia cu Netanyahu, blocul ar forma un Guvern. În caz contrar, o alianță cu blocul lui Lapid nu ar avea o finalitate.

 Probleme politice în Israel

La finalul lunii iunie, Parlamentul Israelului a fost dizolvat. Acest lucru duce spre o a cincea rundă de alegeri într-o perioadă de doar patru ani. Procesul va avea loc în luna octombrie a anului curent. Se pare că aceste noi alegeri îl vor aduce la conducere pe Netanyahu, cel mai longeviv premier al Israelului.  Acesta a fost înlăturat de la putere în urmă cu doar un an.

După demisia premierul Naftali Bennet, funcția este ocupată de ministrul de Externe Yair Lapid, cel care se află pe locul doi în cursa pentru alegere de premier.

„Am făcut tot ce am putut pentru a salva acest guvern, din punctul nostru de vedere, supraviețuirea ei era o chestiune de interes național. Credeți-mă, am căutat orice soluție. Nu pentru noi, pentru frumoasa noastră țară și pentru cetățenii din Israel”, a transmis fostul premier Bennett.

Cu toate că reușitele premierul au fost destul de multe, în special pe plan diplomatic, Coaliția nu a funcționat. Parlamentul nu a reușit să ofere majoritatea pentru adoptarea aplicării legislației penale și civile israeliene în Cisiordania.