Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, va susţine un discurs în faţa Congresului american. Acolo este aşteptat să anunţe modul în care intenţionează să asigure încetarea focului şi o pace durabilă în Fâşia Gaza. Va fi pentru a patra oară când Netanyahu se adresează legislativului de la Washington.
Mai mulţi lideri democraţi au anunţat că nu vor participa la şedinţă. E un soi de semn de protest faţă de acţiunile Israelului în Gaza.
Netanyahu ar fi trebuit să se întâlnească ieri, la Casa Albă, cu președintele Biden. Acesta însă continuă să se îngrijească la proprietatea sa din Delaware. Întâlnirea a fost reprogramată pentru joi la prânz.
Primul ministru al Israelului s-a întâlnit cu familii americane, ale căror rude sunt deținute în captivitatea Hamas.
O realizare a staff-ului care îl însoțește în vizita de la Washington a fost aranjarea unei întâlniri cu Donald Trump. Aceasta va avea loc vineri, ceea înseamnă că delegația oficială israeliană va rămâne în Statele Unite cel puțin până duminică.