Infofinanciar > Info > Nici sindicatele, nici mediul de afaceri nu vor să se dea bani în locul tichetelor de masă
Info

Nici sindicatele, nici mediul de afaceri nu vor să se dea bani în locul tichetelor de masă

Nici sindicatele, nici mediul de afaceri nu vor să se dea bani în locul tichetelor de masă
Foto: facebook.com

Reprezentanţi sindicali ai angajaţilor au participat, în timpul protestului, la discuţii cu Ministerul Finanţelor. În afară de stat, ceilalți nu vor să se dea bani în locul tichetelor de masa.

Numeroase critici au vizat azi posibila introducere a opţiunii ca angajatorul să poată acorda sume de bani în locul tichetelor de masă sau a voucherelor de vacanţă

Nu bani, în locul tichetelor de masă

Atât reprezentanţi ai sindicatelor, cât şi din mediul de afaceri contestă o astfel de măsură. Ea este considerată în defavoarea tuturor: salariaţi, angajatori, şi chiar stat. Toți vor avea de pierdut.

Spre exemplu, în ceea ce priveşte sumele alocate tichetelor de masă, e posibil ca aceşti bani, să iasă din zona fiscalizată. Așa spune preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin.

Cash-ul merge oriunde

Dumitru Costin: ”Cash-ul se duce nețintit, deci poate să fie folosit la orice. Tichetele reprezintă un instrument care ține la lumină toate aceste cheltuieli. Pe de altă parte, să vii cu această măsură şi concomitent să mai creşti salariul minim, asta e dificil. Foarte mulți din angajatori, cel puțin pe zona întreprinderilor mici și mijlocii, vor zice că mai bine cresc salariul.  Nu vă mai dăm tichetele de masă, vă creștem salariul minim și cu asta, basta. Deci, foarte mulți salariați din România vor rămâne și fără amărâtele astea de tichete de masa”.

Nici CONAF nu e de acord

Şi Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin, CONAF, a semnalat aceste riscuri astăzi. Dacă se optează pentru bani, se va reţine un procent de 10 la sută pentru asigurările sociale. Acest lucru va avea un impact important în cazul celor peste 1 milion de angajaţi. Adică asupra celor care primesc salariul minim pe economie. Pentru ei, orice sumă în plus reţinută din salariu contează.

ANAT vrea lămuriri

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism a semnalat și alte posibile probleme. ANAT vrea o clarificare rapidă şi fermă, semnalând declaraţii contradictorii. Conducerea coaliţiei de guvernare a afirmat că actualul sistem de acordare a voucherelor va rămâne neschimbat. Și, acum,  ministrul finanţelor a sugerat că asta va fi la latitudinea angajatorului. Adică, dacă doreşte să acorde bani în loc de vouchere.

Guvernul urmează să stabilească forma finală a pachetului cu măsuri fiscale pentru care intenţionează să-şi asume răspunderea săptămâna viitoare. Mâine ar urma să mai aibă loc o reuniune a Consiliului Economic şi Social.