Infofinanciar > Info > Nicolae Ciucă anunță decizia coaliției privind plățile în numerar
Info

Nicolae Ciucă anunță decizia coaliției privind plățile în numerar

Nicolae Ciucă anunță decizia coaliției privind plățile în numerar
Sursa foto: news agency

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat că la nivelul conducerii Coaliției a avut loc o analiză aplicată asupra măsurii privind plățile în numerar. S-au convenit o serie de modificări necesare, care să contribuie la protejarea mediului de afaceri și a cetățenilor de bună credință.

Potrivit liderului liberal, toate limitele actuale de cash vor fi menținute, atât la persoanele fizice, cât și la cele juridice, cu două excepții: plafonul de casă va fi de 50.000 de lei, iar avansul spre decontare 1.000 de lei/zi.

„Am avut, astăzi, la nivelul conducerii Coaliției o analiză aplicată asupra măsurii privind plățile în numerar”, a transmis Ciucă, potrivit News.ro.

„În urma dialogului nostru, am convenit o serie de modificări necesare. Care să contribuie la protejarea mediului de afaceri și a cetățenilor de bună credință. Astfel, toate limitele actuale de cash vor fi menținute, atât la persoanele fizice, cât și la cele juridice. Cu două excepții: plafonul de casă va fi de 50.000 de lei, iar avansul spre decontare 1.000 de lei/zi”, a anunțat Nicolae Ciucă, scrie Profit.ro.