Premierul României, Nicolae Ciucă, le-a „ordonat” joi miniștrilor Energiei, Virgil Popescu, şi Muncii, Marius Budăi, să menționeze, în cursul ședinței de Guvern de săptămâna viitoare, un termen limită până la care aceștia vor creiona și pune în aplicare un proiect de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă ale minerilor din Complexul Energetic Oltenia.
De asemenea, în cadrul aceluiași discurs, șeful Executivului le-a mai ordonat celor doi oficiali din cabinetul său să continue să furnizeze organelor de anchetă toate datele necesare privind accidentul de muncă produs la Cariera Jilţ din judeţul Gorj.
„Vă solicit ambilor miniştri ca în perioada imediat următoare şi o să-mi prezentaţi în şedinţa de lucru de săptămâna viitoare termenul până la care, împreună, vă veţi asigura de verificarea şi implementarea tuturor măsurilor necesare în întreg Complexul Energetic Oltenia, dar şi în celelalte structuri în care trebuie să urmărim modul în care se îmbunătăţesc condiţiile de muncă şi securitatea muncii. De asemenea, activitatea va fi extinsă în toate unităţile de producţie a energiei electrice subordonate Ministerului Energiei. Deci, aştept săptămâna viitoare termenul pe care vi-l asumaţi astfel încât să avem asigurată punerea în aplicare a acestui plan. Şi, desigur, continuăm activităţile prin care împreună veţi pune la dispoziţia organelor de cercetare penală documentaţiile necesare, astfel încât cei vinovaţi să suporte rigorile legii”, a susținut Ciucă la începutul şedinţei de joi a Guvernului.
Anchete cerute la CE Oltenia
În plus, premierul l-a îndemnat pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, să verifice toate contractele de achiziţii ale Complexului Energetic Oltenia, astfel încât să fie identificate cauzele care au dus la desfășurarea improprie a activității din această zonă, scrie Agerpres.
Printre altele, Nicolae Ciucă a subliniat faptul că, în şedinţa de Guvern de săptămâna trecută, a cerut în mod expres Ministerului Energiei şi Ministerului Muncii să demareze o anchetă pentru a descoperi cauzele producerii accidentului de la Jilţ.
„Totodată, am solicitat tuturor instituţiilor statului să pună la dispoziţia organelor de cercetare penală tot ceea ce este necesar, astfel încât cei care vor fi găsiţi vinovaţi să suporte pedepsele în conformitate cu prevederile legale. În acelaşi timp, am cerut control detaliat în ceea ce priveşte respectarea normelor de siguranţa muncii şi pe baza raportului preliminar, raportul este la Guvern, transmis de către cele două ministere, aşa cum am solicitat”, a susținut premierul Nicolae Ciucă.
Virgil Popescu, „pe făraș”?
Acum o săptămână, în urma accidentului de la CEO Oltenia în care trei muncitori și-au pierdut viața, premierul Nicolae Ciucă a susținut că oficialii trebuie să ia măsuri dure și concrete împotriva celor resposabili de acest incident.
La acea vreme, mai multe surse din interiorul coaliției de guvernare au transmis că, în urma acestei tragedii, ministrul Energiei, Virgil Popescu, ar fi „pe făraș”.
În acest context, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a susținut că demisia e un act unilateral și că Executivul nu așteaptă vreo demisie a unui membru de cabinet.
„Demisia este un act unilateral. Nu se pune problema de a aștepta o demisie, ci de a avea o evaluare corectă a celor întâmplate din perspectiva responsabilităților și în planul doi – asumarea acelor responsabilități.”; „La acest moment nu se pune problema demisiei sau demiterii vreunui membru al Cabinetului”, a precizat atunci Cărbunaru.
„Chestiunea responsabilităților privind tragicul accident de la CEO Oltenia va fi stabilita in urma anchetei judiciare si pe baza concluziilor echipelor de verificare. Orice masuri, indiferent de nivelul de responsabilitate vor fi luate, vor tine cont doar de aceste elemente”, a mai adăugat acesta, scrie Hotnews.