Infofinanciar > Info > Nicolae Ciucă grăbește reabilitarea clădirilor cu risc seismic din România: Discutăm de peste 500 milioane euro
Info

Nicolae Ciucă grăbește reabilitarea clădirilor cu risc seismic din România: Discutăm de peste 500 milioane euro

Premierul României, Nicolae Ciucă
Sursă foto: capital.ro

Premierul României, Nicolae Ciucă, a anunțat că, în prezent, statul dispune de două programe care privesc consolidarea şi reabilitarea seismică a clădirilor. Primul dintre acestea este finanțat din bugetul de stat, în timp ce cel de-al doilea, numit „Programul Valul Renovării”, este susținut din banii proveniți prin PNRR.

„În acest moment, există două planuri de reabilitare seismică. E un plan care se derulează prin MDLPA cu un buget de aproximativ 700 milioane, 200 milioane sunt de la bugetul de stat, credite bugetare şi 500 milioane credite de angajament. Cea de-a doua linie e asigurată prin PNRR, în Programul valul renovării. Discutăm de peste 500 milioane euro. Ce e important în această imagine e că cetățenii nu vor avea contribuție la derularea acestor programe. Toate se vor desfășura prin bugetul de stat şi prin fonduri europene”, a susținut premierul Nicolae Ciucă în debutul ședinței de Guvern de miercuri.

De asemenea, șeful Executivului le-a cerut oficialilor din cadrul Ministerului Dezvoltării să prezinte, în cadrul ședinței ulterioare a Guvernului, un plan concret care să cuprindă măsurile pe care instituția le va lua pentru a impulsiona implementarea celor două programe.

„Domnule secretar de stat, vă rog să îmi prezentaţi în şedinţa următoare de Guvern măsurile pe care le puteţi lua la nivelul instituţiilor astfel încât să putem accelera acest plan”, a mai adăugat șeful Executivului, scrie stiripesurse.

Suntem pregătiți pentru un cutremur

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a susținut miercuri, în timpul ședinței de Guvern, că fiecare județ din țara noastră dispune de două containere cu echipamente şi echipaje de câte 25 de persoane, cu personal specializat, care pot fi folosite în cazul unui cutremur.

„Vă informez că fiecare judeţ din ţară deţine două containere cu echipamente şi echipaje de câte 25 de persoane, cu personal specializat Ro-USAR, certificat, astfel echipele medicale SMURD sunt pregătite în orice moment”, a susținut ministrul de Interne, Lucian Bode, scrie stiripesurse.

„Prin fondurile europene accesate de structurile de coordonare ale DSU, de aproape un miliard de euro, pentru echipamente, autospeciale de intervenţie, avioane, elicoptere dar şi implicarea în module de pregătire a personalului, iată că ţara noastră este mai pregătită în a face faţă acestor situaţii de de urgenţă majoră”, a mai adăugat acesta.

Primii în ajutorul Turciei

Premierul Nicolae Ciucă a mai subliniat că România a fost prima țară din blocul UE care a intervenit și a ajutat Turcia, în contextul cutremurelor puternice care au avut loc luni în această țară.

„Am dispus încă de la primul moment ca MAE, prin serviciul consular, să ia toate măsurile, să pună la dispoziția cetățenilor români din Turcia mijloacele necesare și modalitățile prin care pot primi sprijin.  Am dispus ca Ministerului Apărării Naționale, prin mijloacele de transport aerian puse la dispoziția DSU, să asigure repatrierea. Am dorit să fac referire direct la modul exemplar în care DSU s-a mobilizat pentru a putea să identifice acele prime măsuri prin care am putut să asigurăm autoritățile turce, de la Ankara și Ambasada Turciei la București că vom acționa imediat”, a susținut Ciucă.

„România a fost prima țară care a ajuns în zona afectată de cutremur și a trecut imediat la sprijinul populației și autorităților locale. Avem deja 2 avioane care transportă cea de-a doua echipă de salvare și căutare și încă un avion (…) prin care transportăm mijloace și echipamente necesare pentru a putea să intervină acolo”, a mai adăugat premierul, scrie Adevărul.