Nu sunt mulți cei care pot să te facă director general al unei megainstituții deși n-ai decât liceul. Niculae Bădălău chiar a reușit să facă dintr-un electrician ditamai directorul general al Transelectrica.
Cazul este mai vechi, dar cât se poate de reprezentativ. Este vorba despre Marius-Dănuț Caraşol,astăzi în vârstă de 49 de ani. Acesta, electrician la bază, a condus de la top, vreme de nouă luni, Transelectrica, companie strategică de energie.
Incredibila numire
Carașol avea la dosarul de angajare o diplomă despre care susţinea că este reală. Omul susținea că a absolvit Facultatea de Electrotehnică din cadrul Universității Politehnica București. Neadevărat, așa cum avea să răspundă și UPB la solicitarea edupedu: “Persoana menționată de dumneavoastră în solicitarea transmisă a fost student al UPB, dar nu a finalizat studiile”.
Un răspuns similar a primit și ProTV de la ministerul Educației: documentul respectiv nu există şi nu a fost emis de nicio universitate din România.
Deci, nu a fost emisă niciodată o diplomă de inginer cu seria şi numărul de pe diploma prezentată de Marius Caraşol.
Până unde a ajuns Bădălău
Incredibil este și tupeul lui Nicoale Bădălău, care îl voi musai de Carașol la Transelectrica. Carașol a fost selectat de Ministerul Economiei și pus în functie pe 21 decembrie 2018 de proaspatul ministru Niculae Bădălău.
Atât de important era ca asta să rămână în funcție, încât Bădălău a sunat personal la Ecaterina Andronescu, pe atunci președinte al Senatului Universității Politehnice București.
În apel, Bădălău i-a adus aminte cum a susținut-o el în fața colegilor PSD-iști după ce ea trimisese o scrisoare deschisă anti-Dragnea. Cine ar fi cunoscut-o cât de puțin pe Ecaterina Andronescu știa că nu ar fi cedat la o asemenea propunere.
Bref, Ecaterina Andronescu l-a sunat pe Mircea Coșea, pe care l-a informat despre diploma falsă a lui Carașol și că acesta a fost student, dar nu a absolvit Politehnica.
Gata și cu Carașol
Astfel, la 8 luni după ce fusese uns în funcție, Carașol a fost dat afară în lipsă. Pentru că nu a apărut la şedinţa la care superiorii îl convocaseră. Consiliul de Supraveghere al companiei strategice de energie a decis revocarea sa din toate funcţiile în care fusese numit, – director şi preşedinte.
Marius Caraşol e dintr-o comună din Teleorman. A făcut liceul de electricieni la Alexandria şi a fost numit în vârful Transelectrica în decembrie 2018. Adică la scurt timp după ce Niculae Bădălău a devenit ministru al Economiei, autoritatea tutelară a companiei strategice.
Veniturile în perioada cât a ocupat funcţii de conducere depăşesc 340 de mii de lei.