Infofinanciar > Info > Nicușor Dan a reușit negocierea anului! Cazul Costică Constanda pune Bucureștiul la plată timp de 50 luni
Info

Nicușor Dan a reușit negocierea anului! Cazul Costică Constanda pune Bucureștiul la plată timp de 50 luni

Nicușor Dan a reușit negocierea anului! Cazul Costică Constanda pune Bucureștiul la plată timp de 50 luni
sursa foto libertatea

Nicușor Dan, primarul Capitalei, a transmis că într-un final, după mai bine de 12 luni de negocieri, Primăria Municipiului București a ajuns la un acord cu omul de afaceri Costică Constanda. Acordul presupune plata eșalonată, pe parcursul a peste 4 ani, a datoriei de 125 milioane de euro.

Înainte ca Nicușor Dan să fie ales în funcție conturile primăriei au fost blocate în urma unui proces câștigat de Costică Constanda. Nicușor Dan a anunțat că într-un final, conturile primăriei au fost deblocate și că instituția a ajuns la o negociere cu reprezentanții omului de afaceri.

Cele 125 de milioane de euro datorie către Costică Constanda vor fi plătite de Primăria Municipiului București pe o perioadă de 50 de luni, respectiv 4 ani și 2 luni. În această perioadă Nicușor Dan a asigurat că Primăria nu va mai avea conturile blocate. Familia omului de afaceri va primi, astfel, câte 2,5 milioane de euro lunar de la bugetul Capitalei.

Nicușor Dan a negociat și renegociat în 2 ani de mandat

„În numele Primăriei Capitalei, am semnat un acord cu familia Constanda pentru a rezolva problema datoriei de circa 125 de milioane de euro pe care municipalitatea o are, conform deciziei judecătorești definitive din anii trecuți.

Acordul prevede eșalonarea sumei datorate pe o perioadă de 50 de luni, cu plăți lunare până la stingerea întregii datorii. Foarte importantă este prevederea conform căreia conturile Primăriei Generale nu vor mai putea fi blocate sub nicio formă pe perioada derulării acordului.

Acesta este punctul final al negocierilor purtate de mai bine de un an de zile, în care un rol important l-a avut și Comisia Constanda din primărie, cea care a avut mai multe întâlniri dedicate găsirii de soluții la această problemă (atât întâlniri interne, cât și cu familia ori avocații familiei Constanda).

Tot Firea e de vină

Subliniez, de asemenea, că aceasta este ultima eșalonare de datorii dintr-un șir de eșalonări pe care am fost obligat să le fac de la preluarea mandatului, pentru a repune pe picioare PMB din punct de vedere financiar și pentru a-i reface credibilitatea pe piața financiar-bancară. Reamintesc aici că am avut negocieri în urma cărora am reușit să eșalonăm mai multe datorii lăsate de administrația Firea și menționez aici doar patru dintre ele: datoria STB către ANAF, datoria municipalității pentru autobuzele Otokar cumpărate și neplătite, datoria pentru stațiile de autobuz, datoria pentru iluminatul de sărbători 2020-2021 (antamat și acesta în perioada Firea)”, a scris Nicușor Dan pe facebook.