Infofinanciar > Info > Nicușor Dan blochează o investiție de 150 de milioane de euro în Spitalul Universitar! Motiv hilar
Info

Nicușor Dan blochează o investiție de 150 de milioane de euro în Spitalul Universitar! Motiv hilar

Nicușor Dan blochează o investiție de 150 de milioane de euro în Spitalul Universitar! Motiv hilar
Sursa foto - antena3.ro

Spitalul Universitar poate pierde 150 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență, extinderea acestei unități medicale fiind blocată în certificatul de Urbanism. Motivul pentru care Nicușor Dan refuză să semneze acest document pentru că este convins că există spațiu verde, văzând două puncte de această culoare în plan. În realitate, nu există niciun spațiu de acest gen.

Acest program este format din două faze de execuție, dezvoltare, modernizare și extindere pentru acest spital. Această unitate este una dintre cele mai important din întregul sistem din toată țara. Potrivit Antena 3, spitalul din anii ’70, construit până acum, nu a avut parte de acest proces de dezvoltare și modernizare.

Problema certificatului de urbanism

Prima etapă dintre cele două este realizată prin emiterea unui certificat de urbanism. Totuși, acest certificat, dat în anul 2021, trebuie înlocuit cu un altul. Motivul este faptul că Nicușor Dan a văzut, spune el, că există două puncte verzi, pe care acesta le consideră ca fiind un spațiu verde.

În realitate, acele două puncte reprezintă heliportul vechi. În cazul în care, până la data de 30 iunie, nu o să fie dat certificatul pentru a doua etapă, iar primul nu o să fie nici el înlocuit, se va pierde suma de 150 de milioane de euro.

Acest proiect a fost semnat chiar la Spitalul Universitar din București, Klaus Iohannis fiind, de asemenea, prezent la acest moment. Mai mult, Ursula von de Leyen a fost și ea la București, altfel spus, Comisia Europeană susținea acest proiect. În eventualitatea în care semnăturile necesare nu vor fi date la termen, imaginea țării o să aibă de suferit la nivelul acestei instituții.

Proiecte de un miliard de euro, blocate

Suma de bani nu poate fi folosită în niciun fel pentru că, fără respectivul certificat de urbanism, nu se poate face studiul de fezabilitate. Fără acest studiu, nu se poate obține autorizația de construcție.

Eugen Teodorovici a declarat pentru sursa citată mai sus că există proiecte la nivelul Bucureștiului, în valoare de peste un miliard de euro, care sunt blocate. Curtea de Conturi poate să verifice dacă acest lucru este adevărat sau nu, iar în cazul în care această situație este reală, apoi se poate spune că este vorba de un prejudiciu.

Acesta mai spune și că, în timp ce  Nicușor Dan nu dă drumul la autorizații, nu începe nicio construcție iar Consiliul Local, practic, nu primește niciun ban din sumele pe care poate să le încaseze. Acesta este un prejudiciu pe care Nicușor Dan îl aduce statului român, întregii comunități din București, fiind în continuare netaxat de nimeni.